Radio Simplu

Haos la granița României! Autoritățile sunt în alertă la frontieră. Ce au descoperit

Este haos la granița României. Deși suntem în plină pandemie de mai bine de opt luni de zile, autoritățile sunt în alertă și fac față cu greu valului de nereguli. Ce au descoperit oamenii legii?

Se pare că restricțiile impuse de autorități pentru a limita răspândire coronavirusului nu au avut vreun impact asupra migranților. Poliția de Frontieră Arad informează că numărul migranţilor prinşi în primele zece luni ale anului 2020 încercând să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, prin judeţul Arad, este de 2,3 ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, majoritatea fiind prinşi ascunşi în camioane sau microbuze şi venind din ţări asiatice.

Totodată, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Arad au declarat luni, pentru Agerpres, că de la începutul anului şi până la finalul lunii octombrie, au fost prinşi 759 migranţi care au încercat să treacă ilegal frontiera spre Ungaria, pentru a ajunge în ţări din vestul Europei.

Se pare că dintre aceştia, doar doi sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, restul fiind din afara spaţiului european, marea majoritate din ţări asiatice.

Aproape 700 de migranți la Nădlac
În același timp, potrivit sursei citate, cei mai mulţi migranţi au fost depistaţi la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, respectiv 672, iar din total, 90% au fost prinşi ascunşi în mijloace de transport, în majoritatea cazurilor fiind vorba de camioane de marfă. Restul au fost prinşi cu documente false sau aparţinând altor persoane ori au fost prinşi că încercau să treacă graniţa pe jos, pe câmp.

„Comparativ cu aceeaşi perioadă din anul trecut, numărul cetăţenilor străini depistaţi în tentativă de trecere ilegală a frontierei, în punctele de trecere de pe raza judeţului Arad, a crescut de 2,3 ori, respectiv la 759 de la 325”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei.

Un alt lucru menționat este faptul că cei mai mulţi migranţi prinşi sunt din Siria, Turcia, Afganistan, Irak, Vietnam şi India.

Loading...