Atunci când ești părinte ai impresia că odrasla ta este cea mai bună în tot ceea ce face. Copilul tău cântă cel mai bine, dansează cel mai bine, este cel mai deștept, chiar și atunci când ia note mai proaste și îi găsești scuze.
În ceea ce privește spectacolele de la școală, părinții își doresc să-și vadă copiii în față și să se mândrească de ei, mai ales acum când pot arăta cu ajutorul rețelelor de socializare tot ce au făcut aceștia tuturor prietenilor și rudelor.
În cazul de față, părinții acestei fetițe poate că nici nu și-au dorit ca aceasta să iasă în evidență în acest mod, dar aceasta nu a dezamăgit, cu siguranță. Nimic nu se compară cu un copil care este sincer pasionat de ceva, așa cum este și micuța din imagini.
O fetiță de patru ani din Florida a devenit una dintre vedetele preferate ale internetului după ce a furat toată atenția în timpul unui recital de la grădiniță. Mama ei, Michelle Neshin, spune că fetița ei Sophia participa la ceremonia de absolvire a grădiniței sale din Miami.
Neshin a spus că întreaga clasă trebuia să cânte o versiune mai lentă a melodiei din desenele Disney Moana care se numește „How Far I’ll Go”. Aceasta glumește și spune că fetița ei nu a primit mesajul.
Sophia stătea în primul rând al clasei și a scos la suprafață prințesa Disney din ea, atât prin trăirea interioară, cât și prin mișcarea scenică. Sophia nu pierde niciun moment să fie în centrul atenției!
Filmulețul a fost împărtășit de mii de ori de pe pagina de Facebook a lui Neshin și adună milioane de vizualizări de pe toate rețelele de socializare. Lui Neshin încă nu îi vine să creadă că fetița ei glumeață a fost vizionată de milioane de ori. Întreaga ei clasă, dar și școala au pus la cale o producție minunată!
Sophia nu are habar despre ce înseamnă toată această atenție, spune mama ei, dar mai spune că cineva i-a trimis fetiței un tort și că ea a crezut că e cel mai tare lucru care i s-a putut întâmpla. Aceasta a atras atenție națională, inclusiv de la nume sonore ca Lin-Manuel Miranda, unul dintre scriitorii cântecelor din desenul Moana.
Atunci când ești născut să fii un star, este destul de greu să îți ascunzi talentele. Tocmai de aceea, Sophia a reușit să atragă atenția atât de natural, în special prin faptul că fetița trăia fiecare vers în parte și că nu îi păsa că iese în evidență față de colegii ei care s-au conformat indicațiilor date de profesori.
Sophia nu s-a putut abține, demonstrând că deține atâta pasiune cât să folosească și gesturi și mișcări pe măsură ce cânta cât o țineau plămânii. Unii oameni pot spune că astfel de recitaluri pot fi plictisitoare, dar, în acest caz, oamenii s-au distrat ca la un adevărat spectacol de comedie.
Sophia merită această atenție pentru că ne reamintește de faptul că putem să ne bucurăm de lucrurile mărunte ale vieții.