Pentru mulți oameni, dansul este un mod de exprimare, de a spune o poveste, de a elibera emoții. Pentru alții, este un mod de a-și îmbunătăți flexibilitatea și coordonarea și de a face mișcare. Bineînțeles, există și persoanele care își doresc să danseze, dar nu se pricep deloc, așa că îi lasă pe profesioniști să facă asta.
Totuși, la capitolul profesioniștilor o putem integra și pe Ella Young, o fetiță care avea patru ani atunci când a fost filmată dansând, în 2017. Coregrafia ei la o competiție de dans pentru copii numită Rainbow National a lăsat publicul fără cuvinte.
Micuța Ella a intrat pe scenă într-un mod adorabil, plină de încredere, dar extrem de dulce. Publicul credea că va vedea o prestație pe “Heaven on Earth,” dar, a primit un dans destul de matur și complex pentru vârsta de patru ani de la Ella.
Începe stând pe genunchi și apoi dă drumul dansului într-un mod în care nimeni nu s-a așteptat. Fetița a făcut câteva figuri mai dificile, și-a atins capul cu vârful picioarelor, poate sta în mâini și cu un picior ridicat și multe alte elemente pe care le-a executat cu foarte multă grație.
Expresia de pe fața ei ne spune cât de mult iubește fetița să danseze și să fie pe scenă. Mai mult, aceasta face totul cu foarte multă pasiune și dăruire, chiar dacă are doar patru ani. De-a lungul prestației sale, tot ce putem spune este că fetița Ella chiar este talentată.
Aceasta își încheie prestația cu un șpagat elegant, își contorsionează corpul și apoi se uită la public, ținându-și inima pe inimă. Se ridică, își înclină capul cu un zâmbet și apoi pleacă într-un mod la fel de elegant precum a intrat pe scenă. Cât este de drăguță!
Copiii sunt mult mai flexibili la vârstele mai mici, dar grația Ellei este clar dobândită prin multă muncă și dăruire. Deși dansează de puțin timp, Ella a primit deja numeroase premii prestigioase, luând parte la foarte multe competiții naționale.
Toată lumea vede un viitor strălucit pentru Ella dacă aceasta continuă pe acest drum. Fetița ne face să credem că toate mișcările ei sunt floare la ureche și că nimic nu ne poate împiedica să dansăm ca ea!
Dansul este unul dintre lucrurile care transmit foarte multe emoții și nu ne este de mirare că, uneori, privim un dans și ne dau lacrimile, sau ne bucurăm o dată cu pașii care reprezintă niște cuvinte transmise publicului. Atunci când copiii înțeleg asta, nu putem decât să îi apreciem și să îi aplaudăm.
Prestațiile copiilor sunt impresionante, chiar dacă nu sunt cele mai bune sau cele mai bine pregătite. Emoția și inocența acestor copii ne fac să le apreciem curajul de a participa la orice fel de eveniment. Totuși, atunci când observăm că unii dintre ei chiar sunt talentați, nu putem decât să îi încurajăm să meargă mai departe.
Ella a primit extrem de multe încurajări, inclusiv în mediul online, unde filmulețul dansului ei a strâns peste trei milioane de vizualizări.