Radio Simplu

Dr. Streinu Cercel: Testarea se va face in fata blocului

Managerul Institutului „Matei Bals” din Capitala, Adrian Streinu-Cercel, a anuntat, joi, demararea unei testari pentru coronavirus pe un esantion de aproape 10.000 de locuitori ai Bucurestiului.

”Stim exact cum actionam. In contextul in care vom gasi o persoana, doua persoane pozitive, toata scara va intra in carantina. Vor fi asistati inclusiv de corpul medical, pentru a crea gradul de confort psihic in vederea unor posibile imbolnaviri. Scarile vor fi decontaminate de sus pana jos, astfel incat sa tinem lucrurile sub control. E momentul sa prevenim aparitia de imbolnaviri”, a spus medicul Adrian Streinu-Cercel.

”Nu intram in case. testarea se va face in fata scarii blocului. Presedintele de asociatie va comunica ora pentru fiecare familie in parte. Recoltarea se face in afara blocului. Aceste teste se colecteaza, timpul de reactie este de 15 minute, iar asta inseamna ca rezultatul va fi primit in maximum o jumatatea de ora prin SMS”, a mai spus acesta.

Managerul Institutului „Matei Bals” din Capitala, Adrian Streinu-Cercel, a afirmat ca persoanele care vor fi depistate ca avand coronavirus vor fi protejate si vor primi ingrijiri medicale, aratand ca este in beneficiul lor ca boala sa fie tratata din timp.

Adrian Streinu-Cercel a anuntat, joi, ca e nevoie de testarea a 10.514 persoane din Bucuresti, ca o masura de preventie a raspandirii infectiilor cu coronavirus.

„Vorbim de un esantion de 10.514, alocat la doua milioane de locuitori ai Bucurestiului. Avem 188 de persoane pozitive. Datele sunt intr-o dinamica alerta si, probabil, maine vorbim despre altceva.(…) Vom aplica doua tipuri de teste: unul rapid pentru a vedea cate persoane au trecut prin infectie, si inca un test, care sa ne spuna prezenta virusului in circulatie. Nu vom mai duce persoanele la spital, ci le vom trata la domiciliu. Primariile trebuie sa spele strazile continuu. Unde este curatenie, nu este virus. (…) Vom identifica nivelul de circulatie a virusului si zonele in care este necesara interventia”, a spus medicul.

Potrivit lui Adrian Streinu-Cercel, o echipa va face in zilele urmatoare esantionarea populatiei si se va stabili care sunt oamenii ce vor fi testati, scrie antena3.ro.

Loading...