Radio Simplu

Aplicatia pe care NU trebuie sa o instalezi in perioada pandemiei! Se foloseste de coronavirus pentru a-ti fura datele si mesajele private din telefon

GALERIE FOTO (2)

Expertii in securitate cibernetica avertizeaza ca o aplicatie disponibila pe net e folosita de hackeri pentru a intra in smartphone-urile utilizatorilor.

De la spalatul corect pe maini pana la analiza simptomelor! Informaticienii au profitat de contextul pandemiei pentru a crea aplicatii descarcate de sute de mii de oameni din toata lumea. Nu sunt toti de buna credinta. O aplicatie fake de android fura datele si mesajele private ale celor care o descarca. Cercetatorii de la ThreatLabZ au descoperit o aplicatie care foloseste domeniul coronavirusapp.site. Hackerii sustin ca te avertizeaza prin intermediul aplicatiei, in timp real, daca o persoana infectata se afla in apropiere de tine. Programul de smartphone nu stie sa faca asta, insa. Aplicatia fura date si continut personal din telefon.

„Daca aplicatia e instalata, il duce pe user prin intermediul unui buton catre un portal online unde se vand masti de protectie. Apoi, daca utilizatorul merge mai departe, e pus sa cumpere masti cu plata prin card de credit. Asa ii sunt furate datele bancare”, a spus Shivang Desai, cercetator la ThreatLabZ.

„In perioada pandemiei de coronavirus, e important sa te protejezi online, la fel cum e important sa-ti protejezi si sanatatea”, a concluzionat Desai.