Radio Simplu

Cu ce a ajuns să se ocupe soțul Andei Adam, după ce în urmă cu 3 ani a avut probleme cu legea. Afacerea din care face bani frumoși

După ce a reușit să scape de închisoare, Sorin, soțul Andei Adam, a rămas fără loc de muncă. Totuși, bărbatul nu mai este întreținut de partenera sa și are o afacere extrem de bănoasă. Câștigurile sale sunt spectaculoase.

Cu ce se ocupa Sorin în urmă cu trei ani
Anda Adam este una dintre artistele apreciate din România, care a descoperit succesul atât în plan profesional, cât și personal. Artista formează o familie frumoasă alături de Sorin, soțul său, și micuța lor Evelin.

Totuși, viața de cuplu nu a fost mereu una roz. În 2016, la scurt timp după căsătorie, Sorin și Anda au primit o vizită din partea mascaților. Aceștia au percheziționat casa celor doi pentru că soțul Andei era acuzat de falsificarea cardurilor bancare. Se pare că Sorin și alți complici goleau conturile diferitelor persoane în mod fraudulos, câștigând sute de mii de lei.

Din fericire pentru Anda, Sorin a făcut o înțelegere cu procurorii. Astfel, el a scăpat de sentința închisorii cu executare, primind în schimb o pedeapsă de trei ani cu suspendare. Pentru a scăpa de gratii, Sorin a recunoscut fapta și și-a turnat partenerii. Din pricina antecedentelor sale, bărbatul nu și-a mai putut găsi un job o lungă perioadă de timp. Astfel, Anda era singura sursă de venit a familie.

Anda Adam, alături de soțul său în afaceri
Deși a comis o infracțiune gravă, Sorin a găsit înțelegere la soția sa. Anda l-a susținut necondiționat, în ciuda situației dificile. De asemenea, ea este cea care l-a ajutat să se relanseze. Astfel, Anda i-a oferit posibilitatea de a construi duplexuri pe un teren din Tunari, aflat în posesia cântăreței.

Afacerea imobiliară le-a adus o sumă frumoasă în conturi. După ce au vândut duplexurile, aceștia au decis să reinvestească câștigurile în alte construcții. Așa au ajuns Anda și Sorin să câștige sute de mii de euro din afacerile imobiliare. Deși pe plan financiar par să o ducă bine, relația de cuplu pare să se afle la final. Anda și Sorin s-ar fi despărțit, însă locuiesc împreună de dragul fiicei lor. Totuși, potrivit surselor impact.ro, cei doi urmează să divorțeze la notar în viitor.

Loading...