”Suntem abia la început. O să vedeți ce o să urmeze”, avertizează sociologul Gelu Duminică, în legătură cu numărul tot mai mare de oameni care încalcă regulile de izolare.
”Fiecare ne arătăm limitele în momentul de față, iar ceea ce spune statul, de foarte multe ori, nu pare credibil. Pe de altă parte, suntem la aproape o lună de izolare. Inclusiv biologic simțim nevoia să ieșim, să vedem lumea, devenim din ce în ce mai irascibili. Avem senzația, și uneori chiar se întâmplă, că ne detensionăm puțin atunci când ieșim”, a explicat acesta la Știrile Pro TV.
Gelu Duminică le transmite autorităților să relaxeze măsurile de izolare.
”Să găsim alte metode, nu doar coerciția. Coerciția, de la un moment încolo, nu mai funcționează. (…) Trebuie să fie o înțegere reciprocă. Și cetățeanul trebuie să se simtă înțeles de stat. Nu doar statul să se simtă înțeles de cetățeni. O recomandare de genul: poți să ieși pe stradă, dar păstrează distanța, cred că ar funcționa mult mai bine în momentul de față, după o lună de carantină, de izolare”, spune specialistul în sociologie.
Acesta spune că îi înțelege pe cei care au ales să plece la muncă în Germania în timpul pandemiei de coronavirus.
”Avem 4,5 milioane de oameni care trăiesc în sărăcie exteremă în România. Pentru ei, mesajul de izolare poate echivala de multe ori cu înfometarea. Oamenii aceia nu au avut parte de niciun sprijin coerent. Aproximativ 52% din populația României declară, potrivit INS, că nu are cu ce să facă față unei situații de criză, cu alte cuvinte să stea acasă, cum stăm acum, și să aibă ce pune pe masa copiilor”, spune Gelu Duminică.
La terminarea crizei, sociologul se așteaptă ca majoritatea oamenilor să manifeste o reticență pentru contactele fizice și se teme că pot apărea tensiuni între diverse catogorii sociale, precum bătrâni și tineri, angajați la stat și angajați la privat sau asistați social și neasistați social.