Cea mai bogată femeie din lume a devenit Francoise Bettencourt Meyers, după moartea mamei ei Liliana Bettencourt, celebra deținătoare a imperiului L’Oreal, care s-a stins din viață la 94 de ani, în septembrie, anul trecut.
Francoise a fost singura moștenitoare a miliardarei și, în mod oficial, femeia de 64 de ani a devenit cea mai bogată femeie de pe pământ, după moartea mamei ei. Moștenitoarea nu este adepta unei vieți sociale în lumina reflectoarelor ca mama ei. Ea preferă să petreacă ore întregi pe zi, cântând la pian și este autoarea a două cărți, fiind academician. A scris un studiu de cinci volume al Bibliei si o genealogie a zeilor greci, cărți despre mitologia greacă și relațile dintre creștini și iudei.
„Ea trăiește mai mult în propriul ei culcuș’, a declarat Tom Sancton, autorul cărții „The Bettencourt Affair,” în care povestește că Meyers și când era mică părea că se simte inconfortabil în prezența oameniilor bogați. De altfel, ea oferă foarte rar interviuri și este o persoană foarte sobră, care preferă să fie înconjurată de cărți, ci nu să discute de afaceri.
Este căsătorită cu nepotul unui rabin
Francoise Bettencourt Meyers este măritată cu Jean-Victor Meyeres, nepotul unui rabin care a fost omorât de naziști în lagărul de la Auschwitz. La început, mariajul lor a fost unul controversat, căci bunicul ei, Eugene Schueller, a fost judecat pentru colaborarea cu regimul nazist.
Însă, relația dintre Francoise și mama ei a fost una extrem de controversată. În 2008, ea a depus o plângere împotriva lui Francois-Marie Banier, un cunoscut fotograf francez și un apropiat al mamei sale.
Moștenitoarea l-a acuzat pe fotograf că a profitat de starea mentala precară a Lilianeia Bettencourt pentru a obține donații în valoare de un miliard de dolari, sub formă de bani, cadouri scumpe, opere de artă și asigurări. Situația a creat o ruptură între cele două și s-au împăcat abia după ce Bettencourt Meyers a renunțat la proces în 2010.
Ulterior, în 2011, un judecător a decis că senioara nu mai era aptă din punct de vedere mental pentru a gestiona uriașa avere a familiei, astfel că această sarcina a revenit fiicei și nepoților. De atunci a fost în tutuela lor, iar în 2012 a fost înlăturată din boardul L’Oreal și înlocuita cu soțul fiicei ei, Jean-Victor Meyers.
Francoise Bettencourt Meyers și mama ei nu au avut o relație tocmai bună
Potrivit Bloomberg, Francoise Bettencourt Meyers are o avere netă de 42,3 miliarde. Familia sa, care a fondat grupul L’Oreal, are 33% din acțiunile companiei, care valorau 107,5 miliarde de dolari in mai 2017. Afacerile au mers bine, iar rezultatele financiare vorbesc de la sine.
L’Oreal a raportat pentru primul trimestru al acestui an vânzări la nivel global de 7,04 miliarde de euro,în creștere cu 4,2% față de perioada similară a anului precedent, potrivit Business Insider.
Tatăl lui Bettencourt, Eugene Schueller, a fondat compania în 1907, iar după ce a murit, a rămas cu averea, căci era singura moștenitoare. Francoise Bettencourt-Meyers, care conduce firma de investiții a familiei, trebuie să primească și cel puțin jumătate din proprietățile acesteia, printre care se numără o vilă într-o suburbie din Paris, o casă pe Brittany Coast și o insulă în Seychelles.