Radio Simplu

Cine este Papa Francisc, vindecătorul de inimi

Papa în România 2019. Papa Francisc este unul dintre cei mai iubiți oameni din lume, iar personalitatea sa marcantă l-a transformat într-unul dintre cei mai cunoscuți lideri politici și spirituali.

„Să dăruim o pâine celui flămând și să-i ascultăm pe copii, pe săraci, pe toți cei cărora le e frică de viitor”. Cu astfel de mesaje, Papa Francisc a reușit să cucerească o lume întreagă, o lume care a început în ultimii ani să se îndepărteze de credință.

Datorită simplității sale, Suveranul Pontif a reușit, mai presus de orice statut, să fie om, iar acest lucru nu a trecut neobservat.

Peste tot în viziele sale, Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, este întâmpinat cu brațele deschise și cu sufletul larg. Copii, adulți și vârstnici îl primesc pe carismaticul papă cu multă bucurie. Jovial și mereu gata să aline sufletele celor năpăstuiți de soartă, Suveranul Pontif a reușit să vindece inimile celor care aveau nevoie de ajutor.

Nu de puține ori, Papa s-a apropiat de copii, de oameni bolnavi și nu i-a uitat nici pe cei deținuți, cu care este milostiv. Nu o singură dată le-a spălat picioarele și le-a sărutat picioarele în timpul unor ritualuri impresionante. Pe copiii bolnavi i-a alinat, celor mai în vârstă le-a dat povețe.

În vârstă de 82 de ani, Papa Francisc, originar din Argentina, reușește să își păstreze tonusu. Își cară singur servieta și mănâncă alături de oamenii străzii, le oferă adăpost și merge des în cele mai sărace țări ale lumii unde are mereu o vorbă bună pentru cei în suferință din cauza lipsurilor și a bolilor.