Ardeiul iute este un aliment foarte des folosit în bucătărie anume pentru gustul iute pe care îl oferă preparatelor culinare. Nu este un produs pe care să îl poată mânca oricine, dar cei care îl adoră se bucură de foarte multe beneficii pentru sănătate datorită lui.
Despre efectul pozitiv asupra sănătăți au început și medicii să studieze și în acest fel s-a ajuns la concluzia că datorită lui se poate opri chiar un atac de cord. Doi medici naturiști spun că în peste 35 de ani de activitate nu au pierdut niciun pacient care a avut probleme cu inima pentru că aceștia consumau un ceai făcut din ardei iute.
Acest remediu era bun pentru pacienții cu probleme foarte grave. Era suficient a ei doar să respire și ei își reveneau în câteva zeci de minute. În aceste situații tensionate, ardeiul iute este unul dintre cele mai eficiente tratamente posibile.
Datorită consumului de ceai de ardei iute se deschid repede celulele, și lichidul ajunge mediat direct la inimă prin sistemul de artere. Doctorii explică cum anume se întâmplă procesul de salvare al persoanelor bolnave. Cu ajutorul ardeiului este echilibrată presiunea sângelui în întregul organism.
Astfel, este luată presiunea de pe zona afectată și sângele se coagulează mult mai repede. Cei doi specialiști mai menționează și că acest tratament se poate folosi în orice condiții, inclusiv de oamenii simpli, fără cunoștințe medicale.
În cazul în care te afli în preajma unei persoane care nu mai are cunoștință poți să pui sub limba ei doar câteva picături de tincture de ardei iute.
Dar dacă e nevoie să pregătești această soluție, vei avea nevoie de pudră de ardei iute, de 2 ardei iuți proaspeți, de vodkă și de un recipient din sticlă cu capacitatea de un litru.
Umple recipientul pregătit cu pudra de ardei cam pe un sfert. După aceea toarnă și alcoolul în recipient în așa fel încât să acoperi suficient pudra de ardei. Adaugă apoi și cei 2 ardei proaspeți și pune din nou alcool, până vei obține un fel de compoziție asemănătoare sosurilor.
În acest moment ar trebui să ai recipientul plin pe trei sferturi. Mai pune alcool până umpli cu totul sticla și închide-o bine. Pe parcursul zilei agită de mai multe ori sticla pentru a agita conținutul ei. După aceea lasă la macerat amestecul pentru aproximativ 28 de zile.
Când va trece acea perioadă, va fi nevoie să strecori conținutul sticlei cu ajutorul unei bucăți de tifon. Mută conținutul din sticlă într-o altă sticlă care de această data să aibă culoare cât mai închisă și depoziteaz-o într-un loc lipsit de umezeală și ferit de lumina razelor solare.
Amestecul din aceste ingrediente nu are un termen de valabilitate, de aceea poate fi folosit cu orice ocazie. Doza optima este de 5, maxim 10 picături pentru cineva are a avut un atac de cord propriu zis. Peste 5 minute mai poți administra încă 5 sau 10 picături.
Dacă lucrurile nu se schimbă într-un sen pozitiv, mai poți repeta această procedură. Amestecul din ardei iuți este un remediu care poate salva mii de vieți.