Radio Simplu

CE A PĂȚIT LIGIA DUPĂ CE ȘI-A UITAT PORTOFELUL ÎNTR-UN TAXI DIN CLUJ-NAPOCA. CE A URMAT ÎNTRECE ORICE IMAGINAȚIE

Faptele bune nu se fac doar de Sărbători. Clujenii demonstrează la orice pas că sunt oameni buni, iar Ligia, o femeie care a urcat într-un taxi pentru o simplă cursă avea să afle acest lucru pe propria piele.

Ligia a urcat într-un taxi, cu gândul de a ajunge la o anumită destinație. Femeia nu a anticipat nicio secundă ceea ce urma să se întâmple și nici nu s-a gândit vreo secundă că acea cursă avea să-i schimbe viața, dar și gândirea.

Într-un moment de neatenție, Ligia și-a uitat portofelul în mașina taximetristului alături de care a călătorit și s-a gândit că nimic nu se mai poate repara. Femeia avea în portofelul uitat bani, dar și acte importante, de care avea mare, mare nevoie. Cu toate acestea, a trecut printr-o experiență care i-a demonstrat că oamenii buni există și după ce trec Sărbătorile! Pentru că taximetristul cu pricina a fost extrem de corect, femeia a reușit să-și recupereze portofelul uitat în mașină. Mai mult, pe contul său de Facebook, Ligia a relatat întreaga poveste și nu numai că l-a lăudat pe taximetrist, dar i-a lăudat și pe clujeni pentru omenia de care dau dovadă în situații critice.

”Această e mașina domnului Viorel David, taximetrist clujean! ????

Azi dimineață, am avut programate două termene de judecată cu jandarmeria pentru contestarea amenzilor de la proteste. După ce am terminat ce aveam de făcut la tribunal, am sărit într-un taxi și am fugit către birou. Când am ajuns am plătit în grabă și mi-am văzut de treaba.
Două ore mai târziu, îmi scrie colegă mea din Norvegia, Camilla. Că a sunat-o un domn să îi ceară numărul meu, aparent îmi lăsasem portofelul în taxi-ul dansului. Poate să îl dea? Primul moment de panică când sesizez ce s-a întâmplat și apoi de ușurare. ”Ce noroc că l-a găsit. Sigur, dar cum de a dat de numărul tău?” o întreb ușor intrigată.
,,Aparent te-a căutat pe Google după datele din buletin. Așa a dat de numărul meu, într-un anunț legat de un proiect și m-a sunat să vă pun în legătură ca să ți-l returneze.”

Pe scurt mi-am recuperat tot patrimoniul.:) Dl Viorel m-a sunat și mi le-a adus la birou în 10 minute. Și-a bătut capul pentru că bănuia câte neplăceri o să am, mai ales pentru acte.

Ce face Clujul frumos e densitatea de oameni buni pe m2. Dacă vă grăbiți vreodată ca mine și aveți nevoie de un taxi, vi-l recomand pe domnul Viorel. Nu doar pentru că e om bun, ci pentru că dacă aveți un moment de zăpăceala și uitați ceva, aveți șanse mari să vă salveze situația”, a scris Ligia pe Facebook.

Loading...