S-a întâmplat să fiu aici și să pot ajuta. Dar dacă nu eram, Dumnezeu ar fi trimis pe altcineva! Pentru că Domnul spune: „Îi pot ridica pe fiii lui Avraam și din pietre”.
Din păcate, însă, omul se mândrește în inima lui. L-am ajutat! L-am ajutat! Dar cine ești tu? Cine?
Vine cineva la mine, discutăm despre problema lui și găsim o soluție. Dacă spun: „Ce bine că am fost aici să pot ajuta!” ‒ Hei! Ce cădere! (adică, pentru mine). S-a întâmplat să fiu aici și să pot ajuta. Dar dacă nu eram, Dumnezeu ar fi trimis pe altcineva! Pentru că Domnul spune: „Îi pot ridica pe fiii lui Avraam și din pietre”.
Din păcate, așa stau lucrurile. Omul se mândrește în inima lui. L-am ajutat! L-am ajutat! Dar cine ești tu? Cine?
Și încă ceva… Când cineva vă face un bine, spuneți-i:
‒ Sunteți cu adevărat binecuvântat. Trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru că v-a oferit posibilitatea de a face acest lucru, altfel El ar fi trimis pe altcineva în locul dumneavoastră.
Isus Hristos a spus: „Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi” (Ioan 15:13). Aceasta nu înseamnă că trebuie să murim pentru a ne arăta dragostea faţă de prietenii noştri. Ne dăm viaţa de fiecare dată când punem nevoile altcuiva înaintea nevoilor noastre. (Iar „prietenii” menţionaţi în versetul de mai sus pot fi orice persoană pe care o întâlnim, deoarece Isus ne-a poruncit să ne „[iubim]… unii pe alţii”.)
Ne dăm viaţa prin intermediul slujirii. Membrii Bisericii au multe ocazii de slujire. Cu toţii putem face mici fapte bune pentru vecinii noştri, putem participa la proiecte de slujire în cadrul comunităţii, putem îndeplini responsabilităţi în cadrul congregaţiilor locale sau contribui la eforturile umanitare pe scară largă ale Bisericii. Aceste fapte, mici sau mari, fac posibil să simţim fericirea de a ne apropia de fraţii şi surorile noastre şi ne amintesc că, adesea, Dumnezeu ne permite să fim răspunsul la rugăciunea cuiva.
Gândeşte-te la cineva care pare să fie total independent – cineva care are un loc bun de muncă, o casă frumoasă şi, în general, este fericit. Putem totuşi sluji unei astfel de persoane? Trebuie să facem aceasta, căci pare să nu aibă nevoie de niciun ajutor? Evanghelia lui Isus Hristos ne învaţă că toată lumea are avantaje ca urmare a faptului de a sluji şi de a i se sluji. Slujirea nu înseamnă doar a răspunde unei nevoi, ci şi a da dovadă de dragoste faţă de fraţii şi surorile noastre.
Unui om i-ar fi foarte greu să-şi spună că este creştin fără aibă un sentiment puternic de obligaţie şi dorinţă de a-şi sluji aproapele. Isus Hristos ne-a învăţat să ne „[iubim]… unii pe alţii” în timp ce Se afla pe pământ şi a mai spus:
„Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii (Ioan 13:35). Modalitatea prin care ne arătăm dragostea faţă de Dumnezeu este să ne slujim unii pe alţii. Din fericire, modalităţile prin care ne putem purta poverile unii altora sunt aproape infinite. Gândeşte-te la tot ajutorul financiar, emoţional, fizic şi spiritual pe care îl putem oferi altora. Gândeşte-te la propriile talente. Poate că te pricepi la matematică, eşti creativ, nu te enervezi uşor – sau orice altceva.
Gândeşte-te cât de mult înseamnă aceste talente când le împărtăşeşti altora care au nevoie specială de experienţa ta. Chiar şi lucrurile mărunte pe care le facem, precum faptul de a ajuta pe cineva cu grădina sau ţinând o uşă deschisă, pot uşura viaţa cuiva. Omul nu trebuie să caute prea departe pentru a găsi ocazii de a-şi oferi din timpul şi energia sa. Frumuseţea urmării exemplului lui Hristos constă în faptul că nu trebuie să evaluăm cui, când sau cum slujim, ci pur şi simplu trecem la treabă.
Slujirea poate fi planificată sau spontană, poate fi oferită unei cunoştinţe sau unui străin. Slujirea creştină evită să i se aducă laude, nu acceptă răsplată şi este motivată de dragoste.
