Un bărbat confirmat cu COVID-19 le-a scăpat din mână autorităţilor, înainte să fie internat la “Marius Nasta”, în Capitală. Venise cu ambulanța de la spitalul Penitenciar Jilava. Uluitor este că a apucat să ia un taxi și să meargă 150 de kilometri.
Bărbatul de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru ultraj, luni în Vrancea. A fost testat, iar autoritățile au aflat că are virusul SARS-COV-2 şi trimis la Spitalul Penitenciar Jilava.
Miercuri, mandatul de arestare nu i-a mai fost prelungit, aşa că din punct de vedere legal, era un om liber. Reprezentanţii Spitalului Peniteciar Jilava au chemat ambulanța, pentru că bărbatul avea Covid-19 şi nu putea fi lăsat liber pe străzi. Planul era să ajungă, pentru supraveghere, la institutul Marius Nasta.
A reuşit să fugă înainte să fie înregistrat, iar spitalul a dat alarma la poliţie. Ce a făcut omul? Ei bine…s-a urcat în taxi. Oamenii legii au mai multe instituit filtre pe traseul pe care bănuiau că-l va urma – înapoi spre Vrancea, acasă, adică. Riscul era foarte mare, dacă bolnavul ajungea să aibă contact cu familia lui.