Trupa Linkin’ Bridge este un grup vocal care a participat la sezonul 11 al emisiunii America’s Got Talent. Aceștia au ajuns pe locul cinci, ceea ce este o mare realizare pentru trupa care a reușit să schimbe percepțiile oamenilor despre prima impresie.
Grupul muzical este format din bărbații originari din Louisville, numiți Big Rome, Montre Davis, Shon China Lacy, Ekoe Alexanda. Montre și China sunt veri și s-au cunoscut toată viața. Cei doi veri i-au întâlnit pe ceilalți doi membri ai trupei atunci când erau adolescenți.
Cei patru au crescut în era hip-hopului, ascultând artiști ca Run–D.M.C., Tupac, si N.W.A. scopul lor este să își facă vocile auzite prin controversă și comedie.
Parcursul lor în cadrul emisiunii de talente nu a fost unul ușor. Prima audiție a trupei Linkin’ Bridge a constat în melodia –Over the Rainbow- într-o variantă cu totul nouă care i-a uimit pe jurați. Howie Mandel, Mel B, Heidi Klum și Simon Cowell au votat da și au trimis trupa în etapa următoare.
Această următoare etapă a constat într-un alt spectacol, în care cei patru au cântat melodia lui Lynyrd Skynyrd, numită „Free Bird”. Reprezentația lor a fost destul de puternică încât aceștia să fie trimiși și mai departe, ceea ce, bineînțeles, i-a încântat pe cei patru bărbați.
Următoarea melodie pe care au pregătit-o pentru emisiune a fost una de la Elvis Presley – Always on My Mind – . Howie Mendel, unul dintre membri furiului, a lăudat reprezentația trupei și a fost extrem de încântat de performața lor.
Deși erau la un pas de eliminare, aceștia au fost trimiși mai departe cu ajutorul voturilor lui Howie Mandel, al lui Mel B și al celui mai dur jurat, Simon Cowell. Trupa Linkin Bridge a ajuns în semifinală.
Următoarea melodie prezentată de trupă a fost -7Years- a lui Lukas Graham, iar jurații nu au fost dezamăgiți nici de această dată. Trupa a primit destule voturi încât să fie trimiși în finală, un stadiu al concursului unde nu se gândeau niciodată că vor ajunge.
Într-una dintre cele mai importante stadii ale concursului, Linkin Bridge s-a prezentat cu melodia lui Charlie Puth – See You Again -. Toți cei patru membri ai juriului i-au lăudat pe membri trupei și au fost încântați să le urmărească evoluția.
În episodul final al emisiunii, trupa Linkin Bridge a avut o reprezentație muzicală acompaniată de umbre mișcătoare pe fundal. Din păcate, aceștia nu au primit destule voturi pentru a ajunge în top 5.
Oamenii s-au grăbit să îi judece pe cei patru bărbați atunci când au intrat pentru prima dată pe scenă. La prima vedere, aceștia păreau înfricoșători, intimidanți și aceasta a fost și atitudinea lor atunci când au discutat cu jurații.
Bineînțeles, totul s-a schimbat în secunda în care bărbații au început să cânte. Nimic din prima impresie nu era în corelație cu ceea ce auzea publicul, iar vocile bărbaților erau extrem de liniștitoare, uimind pe toată lumea cu talentul și implicarea lor.