Radio Simplu

Accidentul în care a murit Răzvan Ciobanu, analizat de experți. Detaliul care i-ar fi putut salva viața

Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit în această dimineaţă, într-un accident rutier produs aproape de staţiunea Năvodari. Se întorcea de la o petrecere de pe litoral şi se pare că nu purta centura de siguranţă, în momentul în care autoturismul de teren a ieşit de pe şosea şi a lovit mai mulţi copaci. Experții au analizat accidentul în care a murit Răzvan Ciobanu, iar concluzia e că deşi maşina în care se afla designerul vestimentar e una sigură, viteza şi neglijenţa s-au dovedit fatale.

Un localnic a dat alarma la 112 în această dimineaţă în jurul orei 7. Răzvan Ciobanu se întorcea de la o petrecere, dintr-un club de pe litoral, când a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea unei şosele. Oamenii care au văzut locul accidentului cred că victima adormise la volan înainte ca vehiculul de teren să se rostogolească de câteva ori şi să se oprească pe câmp.

Andreea Munteanu, purtător de cuvânt IPJ Constanța: În jurul orei 7.15 am fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DJ 226, la intrarea în localitatea Săcele. Se pare că șoferul, în vârstă de 43 de ani, conducea un autoturism de teren dinspre Săcele către Năvodari, iar la un moment dat, din cauza neatenției în conducere, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra autoturismului și a părăsit partea carosabilă după care a rulat aproximativ 1 km și s-a oprit cu autoturismul în mai mulți copaci care aparțineau unei ferme din zonă.

Viteza excesivă i-a fost fatală, spune specialistul în conducere defensivă Titi Aur, care crede că şi în cazul acestui accident centura de siguranţă ar fi salvat viaţa şoferului.

Titi Aur: Dacă ar fi avut centură de siguranță, sunt aproape sigur că Răzvan Ciobanu era în viață

Titi Aur: Cu siguranță nu purta centură de siguranță pt că dacă ar fi purtat centura de siguranță ar fi rămas în interiorul mașinii. Poziția centurii de siguranță va da foarte multe informații anchetatorilor. Dacă centura e pe stâlpul din stânga clar nu a fost utilizată, dar centura ar putea să fie cuplată în dispozitivul din dreapta dintre scaune, de lângă frâna de mână, dar să nu fi fost utilizată corect, să fi fost prin spatele conducătorului auto.

Despre importanţa folosirii centurii de siguranţă a vorbit şi campionul naţional la drifturi Sorin Ene. El a analizat accidentul în care a murit Răzvan Ciobanu, iar concluzia e că deşi maşina în care se afla designerul vestimentar e una sigură, viteza şi neglijenţa s-au dovedit fatale.

Vara trecută, în timpul unei curse organizate la Rovinari, maşina pilotată de Sorin Ene a depăşit în doar câteva secunde 100 de kilometri pe oră. La această viteză a avut loc impactul cu balizele de protecție.

Sorin Ene: La nici trei sau patru secunde de la impact, un impact cu un corp, un bloc de beton, extraordinar de rigid, am ieşit din maşină nevătămat.

Un miracol datorat în primul rând elementelor de siguranţă ale maşinii. Unele se regăsesc şi în autoturismul de teren condus de Răzvan Ciobanu – de pildă, centurile de siguranţă se aseamănă cu cele ale unui bolid de curse.

Sorin Ene: Sistemul se referă la o mică explozie asemănătoare unui airbag, cu nişte capsule care se declanşează în momentul impactului şi centurile se strâng foarte tare pe corpul conducătorului auto şi îl ţin fix în scaun.

Însă nicio tehnologie nu poate face minuni, în orice condiţii.

Sorin Ene: Autoturismul este echilibrat din construcţie foarte bine şi răspunde foarte bine comenzilor date de şofer. La cum arată maşina, viteza cred că a fost destul de mare, dacă nu chiar foarte mare.

Pentru piloţii cu experienţă, cauza accidentului în care a murit creatorul de modă Răzvan Ciobanu e oarecum clară.

Sorin Ene: Tind să cred că luciditatea nu a fost la ea acasă. Argumentul este că maşina a parcurs o distanţă mare fără ca Răzvan, ca factor uman, să poată să oprească autoturismul.

Loading...