Șapte persoane și-au găsit sfârșitul arzând de vii în propriile lor mașini, în urma unui accident de proporții catastrofale provocat de impactul cu un TIR. Potrivit PresaSM, unul dintre automobile implicate în accident este o Skoda înmatriculată în România. În mașina înmatriculată în România s-ar fi aflat o familie cu doi copii.
Tragedia s-a petrecut luni dimineaţa, în jurul orei 2.30, pe Autostrada M5 din Ungaria, când, un TIR înmatriculat în Serbia, care se îndrepta spre Budapesta, dinspre graniţă, din motive încă neelucidate, a rupt parapetul autostrăzii M5 şi a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit de două maşini care circualu regulamentar.
În timpul intervenţiei pompierilor, autostrada a fost închisă, pe ambele direcţii de mers.
Cele două maşini au luat foc, la fel şi TIR-ul. Toate cele şapte persoanele aflate în maşinile mici ars de vii, însă şoferul camionului a scăpat nevătămat.
Presa din Ungaria titrează că este vorba despre două mașini cu numere de înmatriculare străine, iar potrivit informațiilor PresaSM, unul dintre automobile, o Skoda, este înmatriculat în România, iar un altul în Olanda. În mașina înmatriculată în România s-ar fi aflat o familie cu doi copii.