Radio Simplu

A fost găsit înecat la mare! Cine este bărbatul

Un eveniment tragic a avut loc la Sulina, duminică dimineață. Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit plutind în mare. Polițiștii încearcă acum să identifice victima și să afle ce s-a întâmpla.

Alarma a fost dată duminică dimineață, de către o persoană care a sunat la 112 pentru a anunța că trupul unui bărbat plutea în Marea Neagră, în apropiere de Sulina, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Tulcea (IPJ Tulcea), conform news.ro.

Imediat, la fața locului s-au deplasat echipaje de specialitate, însă medicii n-au putut decât să constate decesul.

Urmează ca trupul neînsuflețit să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru a avea loc autopsia. În prezent, anchetatorii au deschis dosar de moarte suspectă și anchetează modul în care omul și-a pierdut viața.

Tot mai multe victime la Marea Neagră
În această vară unu număr impresionant de persoane și-au pierdut viața în apele Mării Negre. Recent, a fost necesară intervenția mai multor echipaje la Corbu, acolo unde doi bărbați au fost în pericol de a se îneca. Unul dintre aceștia a fost scos din apă de către cetățeni. Bărbatul era conștient și a fost preluat de echipajul de prim ajutor SMURD B Midia.

Cel de al doilea bărbat nu a mai putut fi scos de către cei prezenți la fața locului, așa că a fost nevoie de intervenția echipajelor de specialitate. Pentru salvarea acestuia au intervenit 12 scafandrii, o ambarcațiune TARGA a Inspectoratului, șenilata din punctul de prim ajutor Corbu, un elicopter SMURD pentru survol și ambarcațiunea Opal a ARSVOM. După mai multe momente de căutare, elicopterul a identificat trupul bărbatului în mare.

Alte două cazuri asemănătoare au avut loc în Mamaia Nord. Un bărbat de 50 de ani a murit înecat, iar altul a ajuns în stare gravă la spital