Radio Simplu

A fost atins penibilul într-un club din Mamaia

Mamaia club

Un club din Mamaia a fost amendat de poliţişti cu suma de 20.000 de lei deoarece nu a închis la miezul nopţii, aşa cum prevede legislaţia şi pentru că nu era respectată distanţarea fizică.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că noaptea trecută poliţiştii şi jandarmii constănţeni au verificat mai multe societăţi comerciale pentru prevenirea şi limitarea răspândirii COVID-19, precum şi pentru respectarea legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte regulile de distanţare socială, dar şi programul de funcţionare al localurilor, potrivit news.ro.

“Având în vedere faptul că era trecut de ora 00.00, deci în afara programului de funcţionare legal, potrivit normelor în vigoare, dar şi constatarea directă a forţelor de ordine cu privire la nerespectarea măsurilor de distanţare socială, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Mamaia, împreună cu jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Tomis Constanţa au pătruns în incinta societăţii comerciale, iar administratorului în cauză i-au fost puse în vedere motivele mai sus menţionate, fapt pentru care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare totală de 20.000 de lei”, a transmis IPJ Constanţa.

Societatea respectivă este un club din nordul staţiunii Mamaia.

Sursa citată a mai precizat că la activitate au participat doi poliţişti şi opt jandarmi, a căror intervenţie nu a fost necesară şi care au fost prezenţi pentru preîntâmpinarea unor incidente nedorite.