Viața lui Irinel Columbeanu a intrat într-o etapă complet diferită față de perioada în care era cunoscut drept milionarul de la Izvorani. La 68 de ani, fostul om de afaceri locuiește de aproape doi ani într-un azil din Ghermănești și spune că s-a împăcat cu noul său destin, după ce a pierdut averea și celebra vilă.
În locul opulenței de altădată, Irinel Columbeanu afirmă că și-a găsit liniștea în credință. La finalul anului trecut, acesta s-a botezat și spune că a ales să își lase viața „în voia lui Dumnezeu”, acceptând cu seninătate schimbările prin care a trecut.
Revelion petrecut la azil și un apel emoționant de la fiica sa
Sărbătorile de iarnă le-a petrecut în cămin, alături de ceilalți rezidenți, pe care îi numește „colegi de suferință”. Chiar și așa, Irinel Columbeanu nu a fost uitat de fiica sa, Irina Columbeanu, care l-a sunat chiar la miezul nopții, de Revelion.
„Am petrecut Revelionul aici, la cămin, cu colegii mei de suferință. Au fost multe pregătiri, am mâncat sarmale, salată de beouf, tradițional așa. Am ciocnit un pahar la 12 noaptea. Nu îmi mai pun dorințe, am zis ceva în gând. Îmi doresc să o mai văd o dată pe fiica mea, să-mi mai facă o vizită. M-a sunat Irina la 00.00 pe video am vorbit, era cu mama ei în Las Vegas”, a declarat Irinel Columbeanu pentru CANCAN.RO.
Fostul milionar a mai mărturisit că pregătește o surpriză fiicei sale, care urmează să împlinească 19 ani în curând, chiar dacă distanța dintre ei rămâne una considerabilă.

Relația cu Monica Gabor, rămasă la distanță
În ceea ce privește legătura cu fosta sa soție, Monica Gabor, Irinel Columbeanu recunoaște că nu mai există comunicare între ei. Cu toate acestea, spune că nu poartă resentimente și acceptă situația așa cum este.
„Cu Monica nu am mai vorbit, nu m-a sunat și nici nu sunt supărat din această cauză, fiecare cu alegerile lui în viață”, a declarat fostul milionar.

Dorul de Oana Cojocaru și dorința de împăcare
Surprinzător, Irinel Columbeanu a recunoscut că persoana de care îi este cu adevărat dor este o altă fostă parteneră, Oana Cojocaru. Acesta a spus deschis că și-ar dori să reia legătura cu ea și chiar să se împace.
„Îmi este dor de Oana, da, mai degrabă de ea. Asta e. Vreau să mă împac cu ea. Nu regret nimic”, a mai spus Irinel Columbeanu.
