Radio Simplu

Apar noi informații în cazul lui Gabriel, tânărul care s-a stins din viață în spital. Ce spune iubita acestuia

GALERIE FOTO (3)

Moartea lui Gabriel, un tânăr de 25 de ani din Buzău, continuă să ridice numeroase semne de întrebare și să stârnească reacții puternice în rândul apropiaților. Cazul a luat o turnură tensionată după ce, în cursul zilei de ieri, prietenii tânărului au organizat un protest în curtea Spitalul Județean de Urgență Buzău, locul unde acesta fusese internat. Oamenii au venit cu lumânări și au cerut explicații, strigându-și durerea și revolta în fața unei pierderi pe care nu și-o pot explica.

Gabriel a ajuns la spital în urma unui accident rutier grav. Mașina în care se afla, în calitate de pasager, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism. Mai multe persoane au fost rănite, iar tânărul s-a ales cu o fractură de femur. A fost internat la Spitalul Județean de Urgență Buzău, unde medicii au decis că starea lui nu impune transferul într-o unitate medicală din Capitală.

Inițial, nimic nu părea să anunțe o tragedie. Gabriel urma să fie operat, iar intervenția chirurgicală fusese programată pentru ziua de luni. Cu toate acestea, înainte de a ajunge în sala de operație, starea lui s-a deteriorat brusc. Tânărul s-a stins pe patul de spital, sub privirile familiei și ale iubitei sale, un moment care a lăsat în urmă șoc, neputință și furie.

Apropiații lui Gabriel acuză acum o posibilă neglijență medicală, iar cazul este analizat de specialiști externi. Moartea tânărului este considerată suspectă, iar necropsia este programată pentru astăzi, 8 ianuarie, urmând să ofere primele concluzii oficiale.

Ce spune iubita lui Gabriel despre ultimele zile

Denisa, iubita lui Gabriel, a povestit în detaliu cum s-au desfășurat evenimentele și ce a trăit în zilele care au precedat decesul. Tânăra spune că nimic nu prevestea finalul dramatic și că a fost în permanență alături de el.

„Vineri, după accident, mi-a spus că se simte bine și că vrea să meargă acasă. L-am sfătuit să rămână. Mi s-a spus că are doar o fractură de femur și că nu există temei pentru transfer la București. Am stat cu el la UPU până a fost mutat la ortopedie. Urma să stea 10 zile și să facă operația, apoi recuperarea. Luni dimineață, când am venit la spital, mi s-a spus că nu va mai intra în operație, că are pulsul mare. L-am găsit aproape mort, fără nicio legătură cu ce lăsasem vineri”, a povestit Denisa.

Declarația ei a amplificat reacțiile publice și a adus și mai multă presiune asupra spitalului, în contextul în care familia și prietenii cer răspunsuri clare.

Explicațiile primite de la medici

Denisa a relatat și ce informații i-au fost oferite de cadrele medicale după decesul lui Gabriel. Potrivit acesteia, medicii au avansat mai multe ipoteze legate de cauza morții, fără a exista, deocamdată, un diagnostic cert.

„Mi s-a spus că a avut un cheag, că s-a dus la plămâni, apoi mi-au spus că a făcut infarct chiar pe pat, că a avut două preinfarcturi unul după altul și că nu mai avea nicio șansă”, a declarat Denisa Avram, iubita tânărului.

Aceste explicații nu au convins însă familia, care consideră că starea lui Gabriel ar fi trebuit monitorizată mai atent, având în vedere riscurile asociate unei fracturi de femur.

Mesajul dureros publicat de Denisa

După pierderea suferită, Denisa a publicat un mesaj extrem de dureros pe rețelele sociale. În rândurile sale, tânăra spune că a simțit momentul în care Gabriel se stinge și își exprimă furia față de modul în care ar fi fost tratat în spital. Mesajul a fost distribuit masiv și a stârnit reacții emoționale puternice.

„Dumnezeu sau poate incompetența și aroganța medicală din cadrul Spitalului Județean Buzău au decis altă soartă pentru noi. Mi-ai sfâșiat sufletul în timp ce ”eroii” spitalelor ne luau la mișto… te-am simțit cum pleci de lângă mine și am strigat în gura mare poate mă aude cineva. Dar prea târziu. Te-am pupat pe frunte și te-am pus să-mi promiți că ești puternic și nu mă lași. Dar n-ai mai avut putere”.