La 40 de km nord de Constanta, printre dealuri lenese si de-a lungul unui drum sinuos, se gaseste Sacele, un sat dobrogean obisnuit la prima vedere, unde soarele parleste ulitelele, iar timpul pare sa stea in loc, fiecare zi pare egala si identica cu cea dinainte si cu cele care vor urma. Caldura e coplesitoare, munca e grea, oamenii gasesc cu greu umbra, iar cel mai bun produs de export al comunitatii nu sunt produsele agricole sau industriale, ci deriva de la numele unui fotbalist nascut aici: Gica Hagi.

Sacele, care in trecut a mai purtat denumirea turceasca de Peletlia, se afla la 10 kilometri de ruinele Histriei, cetatea greceasca construita de colonistii din Milet, care a fost cel mai vechi oras atestat de pe actualul teritoriu al Romaniei. In prezent este o localitate saracacioasa, imbatranita si prafuita, a carui bogatie este reprezentata doar de cateva unitati agricole si de prelucrare a laptelui, dar si de apropierea de Grindul Chituc, o rezervatie naturala unde se gaseste ultima plaja virgina din Romania. In ultima instanta, sperantele edililor in iesirea la liman se mai leaga de cautarea unor potentiali investitori pentru un parc eolian.
La marginea satului, pe coasta unui deal golas si deasupra apei numita Dereaua, care traverseaza satul, printre straturi de praf si iarba parjolita, se gaseste o casa modesta, care nu iese prin nimic in evidenta. Aici s-a nascut pe 5 februarie 1965, pe un ger de crapau pietrele, viitorul mare fotbalist. Bunicii lui Hagi au venit la Sacele in 1946, din Cadrilater, dupa ce Romania retrocedase teritoriul Bulgariei si s-a convenit pentru un schimb de populatie, 110.000 de romani si aromani in schimbul a 77.000 de bulgari. Tatal actualului patron si antrenor de la Viitorul, Iancu Hagi, era un om cumsecade si jovial, care crestea oi si vorbea mult si repede, la fel ca tatal sau. De aceea localnicii i-au pus porecla „Al lui Palavra”. Tot in Sacele, pe coclaurile de la marginea satului, Hagi a inceput sa joace fotbal, prima data cu o vezica de porc, apoi cu o minge din par de cal confectionata de bunicul sau.
„Copilaria mea la Sacele a fost ca a oricarui copil de la sat. Eu m-am nascut ca sa joc fotbal, le-am aratat acest lucru parintilor prin toate manifestarile mele. Primul cadou – si singurul pe care li l-am cerut vreodata! – a fost o minge. Am primit-o cand aveam 5 ani, desi o cerusem la 3. In perioada aceea ne apropiam de calificarea Romaniei la Mondialul din 1970 si toata lumea spunea:

A rascumparat casa cu 10.000 de dolari
In 1973, Gica s-a mutat la Constanta, impreuna cu familia, dupa ce agricultura fusese colectivizata si oieritul devenise tot mai dificil pentru neamul machedonilor, iar casa din sat a intrat apoi pe mana altor trei proprietari. Hagi nu a uitat meleagurile unde a copilarit si a tinut cont de dorinta parintilor sai. Locuinta si curtea de 3.000 de metri patrati au fost rascumparate in anul 2000 pentru suma de 10.000 dolari, iar, din acel moment, de casa a fost lasata sa se ocupe Lenuta Iamandeiu, o femeie venita in Sacele din muntii Buzaului impreuna cu patru din cei cinci copii pe care ii are. „Domnul Hagi a venit sa plateasca impozitul la primarie, locul unde eu lucram, si a spus ca are nevoie de cineva care sa aiba grija de casa. Eu stateam in casa parintilor cu patru copii, asa ca m-am oferit eu. Nu mi-a luat nici un ban, doar m-a rugat sa ingrijesc casa, am inteles ca a fost dorinta parintilor sa nu fie distrusa casa, sa nu se darame. Stiu ca putin timp dupa ce a luat casa parintii lui s-au prapadit. Am avut mult de munca pentru ca oamenii incepusera deja sa i-a ferestrele si alte lucruri, iar curtea era in ruina. Mai tarziu a trimis tigla sa se repare acoperisul si a zis ca va repara si gardul”, spune femeia.
Parintii lui Hagi faceau cea mai buna branza
Iancu si Chirata, parintii fostului international, sunt cunoscuti in sat ca oameni de fala, muncitori si cinstiti. „Nu i-am cunoscut personal, dar am auzit multe persoane care spun ca faceau cea mai buna branza din sat. Inainte, aici era un intreg cartier de machedoni, inlocuiti intre timp, dupa ce s-au tras la oras, de moldoveni din zona Buzaului”, explica actuala ocupanta a casei in care s-a nascut Hagi, care continua: „Machedonii erau mai individualisti, nu voiau sa lucreze pentru altii la CAP, erau obisnuiti sa faca singuri bani, si, dupa ce le-au luat animalele, nu mai aveau motive pentru care sa ramana in sat”.
L-a adus pe Ianis sa vada casa
Singura data cand a vizitat casa parinteasca a fost in 2005, cand fostul fotbalist si-a adus copiii, pe Ianis si Kira, sa le arate casa in care a crescut si maidanele pe care a batut mingea prima data. „Au stat putin si au asteptat la poarta venirea mea. Mi s-a parut un om cu foarte mult bun simt, poate prea mult, si imi era si rusine, pentru ca munceam in gradina, puneam arpagic si eram plina de noroi pe haine si pe cizmele de cauciuc. El a asteptat la poarta pana am venit eu, nu a indraznit sa intre, desi e casa lui. A fost singura data cand a venit. Multi oamenii vin sa vada casa, in special ziaristi, dar si admiratori de-ai lui care vor sa vada unde s-a nascut cel mai mare fotbalist al Romaniei”, spune Lenuta Iamandeiu.

