Sotul Ioanei Tufanu o rasfata cu fiecare ocazie. Din putinul lor, barbatul reuseste sa isi surprinda mereu sotia.
“Ionut este un om generos și mereu îmi face cadouri. Din puținul nostru reușim să ne facem viața frumoasă și fericită. Chiar nu ne lipsește nimic, iar eu mă simt o femeie apreciată. Câteodată mai împrumutăm bani, dar mereu ne achităm datoriile. În plus, la salariu, iubitul meu îmi face mereu o surpriză. Îmi cumpără ori o bluză, ori bijuterii că știe că îmi plac. Are și noroc, nu am ce să zic. De curând a găsit un inel pe o alee, în timp ce mătura, la serviciu, și pentru că era pustiu și nu-l caută nimeni, l-a luat și mi l-a dat mie. Nu e valoros, dar mi-a purtat noroc până acum”, a spus Ioana.
Asa se face ca Ioana a primit un cadou inedit.
Ionuț a avut noroc și a găsit pe o alee, în timp ce mătura, un inel fîn de argint. Obiectul care lucea într-un maldăr de frunze și sticle i-a captat atenția și, ca-n “Stăpânul Inelelor”, s-a simțit imediat atras în direcția lui. Din reflex, bărbatul s-a uitat în stânga și în dreapta, să vadă dacă nu cumva îl caută cineva, iar când a realizat că zona e pustie, s-a gândit să-i ducă bijuteria viitoarei soții.





