Transportul a fost asigurat cu o aeronavă C-17 Globemaster III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Unității Multinaționale de Transport Strategic.
LIVE: 45 de tone de echipament medical au ajuns acum pe aeroportul Otopeni de la Seul.Transportul a fost asigurat cu o aeronavă C-17 Globemaster III, în cadrul cotei de ore de zbor alocate României, ca stat membru al Unității Multinaționale de Transport Strategic. Unul dintre comandanții echipajelor care operează aeronava pe timpul acestei misiuni este locotenent-comandorul George Crăciun, pilot din Forțele Aeriene Române, detașat în cadrul Unității Multinaționale de Transport Strategic.#COVID19 #RomâniaFiiPuternică
Publicată de Ministerul Apararii Nationale, Romania – www.mapn.ro pe Miercuri, 25 martie 2020
Ultima persoană decedată, anunțată miercuri seară, avea 70 de ani şi era internată la Spitalul Județean din Suceava. Pacienta a fost confirmată pozitiv chiar miercuri. În doar 24 de ore, au apărut în total încă 144 de noi cazuri de îmbolnăvire în ţara noastră.
Alți 187 de cetăţeni români au fost repatriați din Italia, de la Roma, cu o cursă tip charter operată de Tarom, care a aterizat pe aeroportul din Constanţa. 100 dintre ei au fost duşi la un centru de carantină din judeţul Tulcea, iar ceilalţi 87 la unul din judeţul Constanţa.
Sunt și vești bune – 86 de persoane au fost vindecate și externate, cei mai mulți din Timișoara și Bucureşti.
O situaţie ieşită din comun s-a înregistrat într-o biserică din Bucureşti. Acolo, doi preoţi, doi diaconi, vânzătoarea de la lumânări şi un alt bărbat din personalul bisericii, au fost depistaţi pozitiv și sunt internați acum la Institutul Matei Balş din capitală.
Ministrul Sănătății: Toți bucureştenii vor fi testaţi pentru COVID-19
Toți bucureştenii vor fi testaţi pentru COVID-19. Anunţul a fost făcut de ministrul sănătăţii, într-un interviu acordat Ştirilor PRO TV.
În plus, Victor Costache a precizat că pacienţii diagnosticaţi cu noul virus, vor fi internaţi doar în spitale dedicate tratării acestei patologii, iar până la sfârşitul săptămânii, vor fi stabilite cel puţin 30 de astfel de unităţi, în toată ţara.
Mai mult, de joi, pacienţii cu forme uşoare ale bolii, vor fi mutaţi din secţiile de boli infecţioase, în hoteluri, unde vor fi supravegheaţi de medici.
Echipele de la Instututul de boli infecţioase Matei Balş lucreza deja la finalizarea proiectului prin care toţi bucureştenii vor fi testaţi pentru COVID 19.
Victor Costache ministrul Sănătăţii: “Am avizat un parteneriat şi un program care va demara rapid. Deci vrem să se testeze toată populaţia Bucureştiului printr-o serie de echipe mobile care vor merge door to door, după modelul Coreei de Sud. Este foarte important să facem milioane de teste. Până la sfârşitul săptămânii vom avea încă 200 de mii de teste. Ştiţi că am pornit cu un singur centru de testare în ianuarie şi acum avem cel puţin 20 şi vrem să avem 1 sau 2 centre la nivel județean.″
În prezent, pacienţii diagnosticaţi cu noul virus sunt internaţi în cele 7 centre de boli infecţioase: 2 în Capitala şi 5 în restul ţării. Pentru a evita ca infecţia să ajungă şi la cei cu alte boli care au rămas internaţi în unităţile sanitare, ministrul Sănătăţii spune ca pacienţii nu vor fi amestecaţi.
Victor Costache ministrul Sănătăţii: “Nu tratăm pacienţi COVID-19 în spitale noncovid, e pilonul de bază al strategiei pentru lupta împotriva virusului, au fost deja pregătite spitale de boli pulmonare şi se adauga la fiecare judeţ un spital care va deveni spital covid 19 sau se grupează 2 judeţe pt a identifica un spital mai mare. La nivelul Bucureştiului s-a pregătit Colentina.”
Totodată pacienţii cu forme uşoare nu vor fi trataţi acasă, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări.
Ministrul sănătăţii face un apel atât la populaţie, cât şi la medicii să facă eforturi suplimentare în această perioadă extraordinară.
Guvernul va da o hotărâre prin care va autoriza producţia de biocide pentru Oltchim şi Farmec. Astfel va fi acoperită nevoia de dezinfectanţi în toate spitalele din ţară.
Sursa: Pro TV