Radio Simplu

Viața chiar începe la 40 de ani?

Speranța de viață a crescut datorită progreselor în medicină și tehnologie, astfel că ne așteptăm să trăim mai mult, ceea ce înseamnă că vârsta 40 de ani se află la jumătatea drumului nostru.

Însă putem spune că viața începe abia acum?

Vârsta de 40 de ani poate fi un punct bun pentru a face bilanțul vieții, dar și un moment prielnic pentru noi planuri sau chiar o schimbare majoră.

Stresul, grijile zilnice și problemele ne afectează încă din primii ani ai tinereții, când vrem să obținem totul, într-un timp scurt. Acesta este și motivul pentru care se spune că viața fericită începe abia după 40 de ani.

La această vârstă se spune că omul are excelente capacități fizice și intelectuale, mai puține griji și probleme, dar și mai puține emoții negative.

În această perioadă, oamenii sunt preocupați de calitatea vieții și de împlinirea personală.

Viața amoroasă a femeilor începe după 40 de ani

Femeile la 40 de ani se bucură de cele mai interesante experiențe în dormitor, arată o cercetare realizată pe 2.000 de femei.

Aproximativ 80% dintre ele au declarat că sunt pregătite să încerce noi lucruri și sunt mai mulțumite cu viața lor intima decât la 20 de ani.

Potrivit experților, acesta este momentul în care femeile ating cel mai înalt vârf al încrederii lor. Știu ce vor în dormitor și nu se feresc să ceară asta.

Totodată, un sfert dintre ele au recunoscut că au avut o relație extraconjugală în această perioadă, notează Daily Mail.

Un moment bun de a face schimbări în viață

Un studiu alt realizat pe 1.000 de femei cu vârste de peste 40 de ani a arătat că peste 30% dintre femei sunt îngrijorate de viața lor și de direcția pe care au luat-o.

Totodată, 26% dintre ele se întreabă adesea cum ar fi arătat viața lor dacă ar fi făcut alte alegeri, potrivit huffingtonpost.co.uk.

Pentru multe, unul dintre cele mai mari regrete este legat de carieră. Nemulțumirea la locul de muncă are un impact major asupra vieții, așa că nu pierdeți timpul!

Schimbările sunt grele, însă nu este niciodată prea târziu să faci ceea ce îți dorești. Așa că da, depinde doar de tine dacă viața începe sau nu la 40 de ani!

Bucurați-vă cât mai mult posibil de toate lucrurile pe care nu le-ați făcut, de la hobby-uri noi, bucurii, schimbați-vă locul de muncă dacă nu vă mai satisface cel pe care îl aveți, faceți călătorii unde vă doriți și, de ce nu, este posibilă și o nouă iubire!