Lisa și Robert și-au plănuit cea mai frumoasă zi din viața lor, în cel mai mic detaliu: o grămadă de invitați, meniu, muzică și voie bună. Dar, dintr-o dată, planurile lor s-au schimbat.
Cuplu a decis ca marele eveniment să aibă loc la un spital.
Decizia de a face nunta într-un astfel de loc are legătură cu tatăl Lisei. Pentru că cei mai importanți pentru viitoare mireasă sunt membrii familiei, femeia a hotărât că această zi specială trebuie să aibă sens pentru ea, pentru iubitul ei, dar mai ales pentru tatăl ei.
Tatăl Lisei a fost diagnosticat cu cancer și a fost spitalizat. O nuntă fără tatăl său era ultimul lucru pe care Lisa și-l putea dori. Fata nu a putut uita de cel care, până la urmă, i-a dat viață și care a susținut-o și la bine, dar mai ales în momentele grele.
Așa că nimeni și nimic nu a dat-o înapoi de la decizia ei, de a se căsători chiar în camera de spital în care era internat tatăl său.
După ce au făcut schimb de jurăminte în salonul spitalului, Lisa și tatăl ei au făcut primul dans împreună.
„Tată, vreau să dansez cu tine”, i-a spus Lisa. „Nu pot să dansez”, i-a răspuns tatăl, iar fata a continuat emoționată: „Nu trebuie să faci asta. Vreau să dansez ținându-te de mâini”.
Momentul a fost unul extrem de emoționant, iar toți cei prezenți abia și-au putut stăpâni lacrimile.