(Sfânta făcătoare de minuni imposibile 22 mai). Novenă care se face 9 sau 15 zile consecutiv sau în zilele de joi.
Sub povara durerilor şi a încercărilor, alerg la tine, o Sfântă Rita, care eşti numită Sfânta imposibilului, la tine vin cu mare încredere ca să ma ajuţi în necazul de faţă (se spune necazul). Te rog, eliberează-mi inima de focul încercărilor, căci pretutindeni e înconjurată de strâmtoare. Ia-mă sub ocrotirea dragostei tale şi opreşte izvorul lacrimilor mele, căci toată oboseala mea a fost zadarnică. Pentru a-mi câştiga numai o rază de mângâiere mă încredinţez ţie (se spune necazul).
O, tu Sfântă Rita, care eşti avocata cazurilor disperate şi grave, nu este posibil ca numai eu să nu fiu ascultat(ă) şi să nu găsesc la tine mângâiere şi ajutor. Tu îi ajuţi pe toţi cei care aleargă cu încredere la tine. Ascultă-mă şi pe mine şi împlineşte-mi cererea, atât de miraculos cum numai tu ştii să o faci.
Învredniceşte-mă şi pe mine a-ţi cânta imnul tău de laudă, de mulţumire şi de recunoştinţă. O, Sfântă Rita, ştiu că păcatele mele sunt piedica împlinirii cererii mele, de aceea te rog, o Sfânta Rita, cere de la Atotputernicul Dumnezeu harul unei sfinte spovedanii, cu o părere de rău perfectă şi o hotărâre sinceră de îndreptare. Ajută-mă să obţin de la Iisus, iertarea păcatelor mele şi aşa, prin mijlocirea ta, o Sfânta Rita, împlinirea cererii mele. Drept recunoştinţă, voi răspândi evlavia faţă de tine tuturor sufletelor disperate şi necăjite. În tine îmi pun toată încrederea mea, Sfântă Rita, roagă-te pentru mine acum şi pururi şi-n vecii vecilor. Amin
Se spune de 3 ori Tatăl Nostru, Bucură-te Marie şi Mărire Tatălui.
Rugăciunea Bucură-te Marie
Bucura-te; Marie, cea plina de har, Domnul este cu tine, binecuvantata esti tu intre femei, si binecuvantat este rodul trupului tau Isus. Sfanta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi pacatosii, acum si in ceasul mortii noastre. Amin
Rugăciunea Mărire Tatălui
Marire Tatalui Ceresc,
Canta-voi prea smerit.
C-am fost un rau si-un pacatos,
Iar Domnul m-a primit!
Bolnav de iubire şi zdrobit de jale
am pornit pe drumuri lungi a Te găsi
să-Ţi sărut cu lacrimi urma urmei Tale
şi măcar o dată Faţa-a-Ţi mai privi.
Ţi-am greşit Iisuse, mi-am călcat cuvântul,
Ţi-am trădat iubirea, sunt un lepădat
dar azi sunt în stare să-nconjor pământul
să sărut obrazul care L-am scuipat.
Am crezut iubirea ceva de vânzare,
anii-atâtor jertfe i-am pierdut din gând,
scumpa mea Comoară, n-am putut fi-n stare
s-o plătesc cu sânge, dar să nu mi-o vând.
O, de se mai poate să-mi primeşti fierbinte
lacrima căinţii, plânsul meu amar,
din acel tezaur ce-am avut ’nainte
îţi mai cer Iisuse o fărâmă doar:
Fă măcar o dată să-Ţi mai văd privirea
ca să ştiu că totuşi nu m-ai lepădat,
că în al Tău Suflet n-a-ncetat iubirea
Să Te aflu iarăşi unde Te-am lăsat.