Radio Simplu

Reactia unui tata cand fiul i-a spus ca a picat testul de conducere

Obtinerea permisului de catre tineri le da un sentiment minunat de independenta. Astfel ca picarea examenului de conducere se rasfrange si asupra celor din jur, in special a parintilor.

Un tanar din Irlanda si-a mintit tatal ca a picat, inregistrand reactia acestuia. Va inchipuiti ce-a fost la gura lui…

reptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice este acordat în baza unui examen ce include o probă teoretică și o probă practică, potrivit legislației în vigoare.

În acest sens, cei care vor să obțină permisul auto trebuie să urmeze cursuri de pregătire teoretică și practică în cadrul unei școli de șoferi.

Regulile examenului auto s-au modificat astăzi, astfel că orice viitor șofer ar trebui să afle despre condițiile în care se susțin cele două probe.

Persoanele care vor să capete dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România trebuie să susțină examenul pentru obținerea permisului auto, care constă într-o probă teoretică și una practică.

„Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație”, prevede Codul rutier.

Însă înainte de a putea susține efectiv examenul auto, candidații trebuie să fie evaluați psihologic și medical și să urmeze, în cadrul unei școli de șoferi, cursuri de pregătire teoretică și practică.

Spre deosebire de regulile aplicabile până ieri, cele două probe ale examenului sunt filmate începând de astăzi, potrivit unor reglementări care au intrat în vigoare la un an de la momentul stabilirii lor prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016. Practic, aceasta este noutatea aplicabilă de azi procedurii de examinare.

Mai exact, în Codul rutier a apărut o prevedere ce stabilește că, „pentru asigurarea și verificarea legalității examenului de obținere a permisului de conducere, modul de desfășurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video, cât și audio, cu sisteme tehnice de monitorizare.

Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susținerea probei practice”.

Totuși, există și o excepție pentru motociclete, tricicluri cu motor și mopede, adică vehiculele din categoriile AM, A, A1 și A2. În cazul acestora nu se fac înregistrări audio-video la proba practică.

Susținerea examenului se poate face în termen de un an de la absolvirea cursurilor de pregătire teoretică și practică, potrivit procedurii de examinare stabilite prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) nr. 268/2010.

Concret, persoanele care trec cu succes de proba teoretică pot susține proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică, în perioada de valabilitate a cursurilor absolvite.

În acest sens, candidații sunt nevoiți să achite taxa de examinare și să facă cel puțin încă șase ore suplimentare de pregătire practică. Înainte de 5 octombrie 2015, cei picați la proba practică erau nevoiți să susțină din nou proba teoretică.

„Calificativul «admis» la proba teoretică permite susținerea probei practice în perioada de valabilitate a cursului de pregătire teoretică și practică (…).

Candidații declarați «respins» la proba practică pot fi programați pentru susținerea unei noi probe după o perioadă de cel puțin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare și prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puțin șase ore suplimentare de pregătire practică într-o școală de conducători auto autorizată”, dispune ordinul de ministru.

În același timp, candidații care nu se prezintă la proba practică pot să ceară o nouă programare oricând în perioada de valabilitate a cursului de pregătire.

Dacă trece un an de la absolvirea cursului, susținerea examenului auto este condiționată de efectuarea unui nou curs de pregătire.

În altă ordine de idei, cei care pică proba teoretică pot să susțină o noua examinare după cel puțin 15 zile de la respingere, cu achitarea taxei aferente.