Radio Simplu

Reacția Ioanei Ginghină, după ce Alexandru Papadopol s-a afișat cu Adriana Titieni: „Să nu fie atâtea săruturi pătimaşe”

Se pare că nu mai există cale de împăcare între Alexandru Papadopol și Ioana Ginghină. Fostul soț al actriței a fost surprins de Paparazzi în timp ce se săruta cu Adriana Titieni, noua lui cucerire. Ioana Ginghină a reacționat la scurt timp, după ce a văzut imaginile.

Vedeta nu și-ar fi dorit să divorțeze de soțul ei, însă nu a mai avut ce să facă. Paparazzi Spynews l-a surprins pe Alexandru Papadopol în timp ce se săruta cu Adriana Titieni. Ioana Ginghină a reacționat imediat după ce a văzut imaginile cu fostul ei soț și presupusa iubită.

”La un moment dat, oricum ar fi apărut, că e la unul, că e la altul, la un moment dat apărea cineva. Dar să nu fie atât de public şi să nu fie atâtea săruturi pătimaşe în public. Doar că eu asta aş fi vrut, şi de la mine am pretenţia, să nu fie pe stradă, în locuri publice, deoarece copiii sunt răi la şcoală. Internetul le este la îndemână, nu trebuie sa le spună părinţii acasă”, a spus Ioana Ginghină.

Vedeta a încercat să-i ascundă fiicei sale acest episod cu tatăl ei, însă la un moment îi va spune, pentru că Ruxi are acces la internet și poate vedea cu mare ușurință știrile despre părinții ei.

”Deocamdată ea (Ruxandra) nu ştie nimic, azi am ţinut-o departe de Internet, am stat amândouă, am vorbit, ne-am jucat, mai târziu vreau să ieşim şi, după aceea, o să vorbesc să vedem care sunt paşii exacţi pe care trebuie să îi urmăm să fie totul ca la carte, pentru că sănătatea ei, din toate punctele de vedere, şi mintală, e cea mai importantă. Mai ales că a fost ok de ziua ei, ne-am văzut toţi trei, a fost ok”, a spus Ioana Ginghină, în exclusivitate pentru Antena Stars.