Radio Simplu

Ramona Olaru, vecina sexy de la „Neatza”, muncește de la 12 ani: „Eram picol la un restaurant în vacanțele de vară!”

GALERIE FOTO (2)

Ramona Olaru, asistenta de la „Neatza”, are acum tot ce-și dorește, însă lucrurile nu au stat dintotdeauna așa. Pentru a câștiga bani, aceasta a început să lucreze la vârsta la care alte colege încă se jucau cu păpușile. Avea doar 12 ani când a avut primul job, de picol la un restaurant din orașul natal.

Ramona Olaru este una dintre cele mai sexy prezențe de pe micul ecran, dar și una dintre cele mai muncitoare. Asistenta de la „Neatza cu Răzvan și Dani” și-a dorit de mică independență financiară, astfel că primul job l-a bifat în școala generală, mai exact în vacanța mare.

„Muncesc de la 12 ani. Eram picol la un restaurant, la mine în Călărași, adică ajutam un ospătar să își facă treaba. Mergeam în vacanțele de vară de cele mai multe ori, atunci aveam liber aproape trei luni. Părinții mei au fost de acord, pentru că nu aveau posibilități, astfel încât să mă oprească și să-mi spună „Îți dăm noi bani”. Chiar nu au avut niciodată nimic de zis. Poate doar atunci când m-am mutat la București au fost puțin ezitanți… că unde plec de capul meu, fără nimic? După aceea s-au obișnuit cu ideea și acum sunt foarte bine”, a declarat, pentru Libertatea, Ramona Olaru.

Până să intre în lumea televizunii, tânăra a făcut și modelling, având o siluetă de invidiat și o înălțime corespunzătoare. „Primii bani din modelling cred că i-am făcut târziu, pe la 19 -20 de ani, mai exact când m-am mutat în București. Dacă se mai ivește o ocazie să mai fac vreo prezentare, sunt acolo tot timpul. E cea mai mare iubire a mea”, a adăugat ea. Ramona și-a făcut debutul pe micul ecran în emisiunea „Super Bingo Metropolis”, ulterior s-a alăturat emisiunii „Prietenii de la 11”, iar după ce formatul a ieșit din grila Antena 1, s-a integrat perfect în formula emisiunii „Neatza cu Răzvan și Dani”.