Radio Simplu

Prima declarație a Lizetei Haralambie, nașa de cununie a soților Pastramă 

Lizeta Haralambie, nașa de cununie a lui Brigitte Sfăt și a lui Florin Pastramă, a făcut primele declarații în ziua nunții celor doi.

Lizeta Haralambie a avut o apariție extrem de elegantă la nunta lui Brigitte Sfăt și a lui Florin Pastramă. Aceasta a purtat o rochie lungă, de culoare mov, cu mult sclipici. Nașa a fost cea care a ajutat-o pe Brigitte Sfăt să îmbrace rochia de mireasă. „Foarte frumoasă. Este superbă. Ne-au trebuit 30 de minute să o îmbrăcăm. Acuma rămâne să o dezbrace soțul. Este emoționată. Are o rochie superbă, cu o trenă de 20-30 de metri. Este ca o prințesă. Și coroana este foarte frumoasă”, a declarat avocata Lizeta Haralambie, notează spynews.ro.

Lizeta Haralambie a oferit și detalii despre nuntă, luna de miere a mirilor și eventualitatea ca finii ei să devină părinți. „Este o nuntă românească, ca la carte… Am venit cu ceva nou (n.r. cadou). Noi am dat ceva nou. Merg doar ei în luna de miere. Nu știu încă, cred că pe Coasta de Azur. N-am întrebat când se apucă de copil. Poate l-au conceput deja. Nu știu (n.r. dacă va fi și nașă de botez). Cred că da”, a mai spus ea.