Radio Simplu

Poţi lua noul coronavirus atingând banii? OMS le transmite românilor ce trebuie să facă

Autorităţile din România le-au recomandat cetăţenilor să evite atingerea bancnotelor şi a monedelor în această perioadă. Care este însă poziţia oficială a OMS?

Unul dintre mesajele autorităţilor privind prevenirea răspândirii COVID-19 a vizat folosirea banilor în numerar. Recomandarea era evitarea acestora pe cât posibil şi folosirea cardului bancar sau a plăţilor online.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii vine cu precizări în acest caz şi spune că, până în acest moment, nu există nicio dovadă care să confirme sau să infirme că noul coronavirus se poate transmite prin bancnote sau monede. Cu toate acestea, picăturile respiratorii eliminate de o persoană infectată pot contamina şi rămâne pe suprafeţe, se arată într-o postare pe pagina Biroului OMS din România.

Organizaţia reia sfaturile privind igiena personală: “Spălaţi-vă bine pe mâini după ce aţi pus mâna pe orice suprafaţă sau obiect atinse frecvent, inclusiv monede şi bancnote. Evitaţi să vă atingeţi ochii, gura şi nasul dacă mâinile nu sunt curate.”