Ați văzut vreodată o pasăre dansând? Da, cu siguranță, dar acest papagal este mortal! Papagalii sunt cunoscuți pentru mișcările lor unice. Unele dintre aceste mișcări pot fi considerate pași de dans, în timp ce altele pot fi considerate puș și simplu mișcări ale corpului ciudate care se potrivesc ritmului muzicii.
Aceștia au un comportament destul de special, mai ales atunci când încearcă să îndepărteze prădătorii cu un sunet special, sau atunci când urmează să își hrăănească puii și nu este cazul ca oamenii să se apropie de ei prea mult în acele situații.
Totuși, unii dintre ei nu doar că sunt inofensivi, ci sunt foarte apropiați de stăpânii lor. Aceștia sunt papagalii de la care ne putem aștepta să îi vedem dansând! Vedem cum se mișcă înainte și înapoi, dintr-o parte în alta, sau chiar momentul în care mișcă din aripi sau din cap.
Papagalilor le place ritmul și răspund din instinct la el, în special la cele simple, de obicei la pop, rock și folk. Unii dintre ei chiar sunt capabili să rostească anumite cuvinte, pot fluiera, sau pot încerca să reproducă melodia pe care o aud.
Se folosesc de cioc, de limbă și de pene pentru a scoate anumite sunete, ceea ce înseamnă că se bucură de ceea ce se întâmplă în jurul lor, spre deosebire de momentele în care tremură, un semn că nu sunt deloc fericiți.
Acest papagal, numit Jerry, este foarte fericit în acest filmuleț. Stăpâna sa tocmai a pornit muzica, un hit latino din anii 80, “Lambada” de Kaoma, iar Jerry are un ring de dans creat special doar pentru el. Femeia își mișcă mâinile, ghidându-l și arătându-i ce trebuie să facă, dar acesta nu are avea nevoie de foarte multă îndrumare, pentru că pare că se simte extrem de bine dansând și mișcându-se pe ritmurile de lambada.
Ceea ce este și mai special, este faptul că femeia pare că se distrează aproape la fel de bine ca și el. Sunt o pereche de dansatori unică, dar extrem de adorabilă! Punem pariu că nu ați mai văzut un astfel de dans până acum, nu-i așa?
Până la finalul melodiei, cei doi își păstrează ritmul și sincronizarea, fiind extrem de distractivi! Cei doi sunt încântați de micul spectacol de divertisment pe care ni-l oferă. Cei doi sunt dovada vie a faptului că atunci când o melodie bună apare, nu mai contează limbajul sau faptul că ești o pasăre sau o persoană, trebuie să dansezi!
Deși majoritatea oamenilor aleg să aibă ca animal de companie un câine sau o pisică, se pare că și papagalii au farmecul lor, mai ales cei care sunt capabili să reproducă anumite cuvinte. Nu doar că sunt sursa de inspirație a multor bancuri, dar reușesc să își amuze stăpânii și să îi uimească prin abilitățile lor unice!
Acesta este și cazul papagalului Jerry care nu știe să danseze doar lambada, ci mult mai multe stiluri. Stăpâna lui face tot posibilul să îl pună în evidență de fiecare dată când postează cțte un filmuleț cu activitățile lor!