Radio Simplu

Numarul periculos al moldoveanului din finala Britanicii au talent

Cele mai grave două probleme ale Republicii Moldova, în acest moment, sunt depopularea şi dependenţa energetică masivă de Federaţia Rusă. Scandalurile de corupţie, inclusiv dispariţia fără urmă a unui miliard de dolari din trei bănci, paralizează dezvoltarea economică.

Iar sărăcia şi nesiguranţa zilei de mâine au făcut ca o treime din populaţia Republicii Moldova, adică 1,5 milioane din 3 milioane şi jumătate de locuitori, să plece în Occident sau în Rusia. Or, fuga basarabenilor din ţara lor are urmări inclusiv pentru România.

Diverse surse autorizate – Naţiunile Unite, Banca Mondială, Enciplopedia Britanică – spun că populaţia Republicii Moldova numără între 3,3 şi 4 milioane de locuitori.

Datele oficiale de la Chişinău vorbesc despre un număr – fără Transnistria – de 3,5 milioane de cetăţeni – în scădere continuă de 24 de ani.

Peste o treime din populaţia Republicii Moldova a emigrat în ultimii 10 ani. Exodul este unul dintre cele mai mari din lume, în vreme de pace. Ca şi în România, plecarea personalului medical a atins de mult cota de avarie stabilită de Naţiunile Unite.

Mulţi profesori şi lucrători calificaţi din varii domenii renunţă la carierele pentru care s-au pregătit şi muncesc orice altceva în Occident pentru venituri mai mari. Venitul anual pe cap de locuitor în Moldova este foarte mic, de sub 2.000 de euro.

Jocul cifrelor demografice continuă la Institutul pentru Iniţiative Strategice, un ONG care îşi propune proiecte concrete, lipsite de orice părtinire politică. Scăderea populaţiei, spune directorul executiv, Vlad Kulminski, se aproprie de 40 de procente.

Peste jumătate de milion de oameni lucrează şi în Federaţia Rusă, mai ales în metropolele Moscova şi Sankt Petersburg. Cauza este legată de incapacitatea statului moldovean de a oferi servicii de sănătate, educaţie, transport, locuri de muncă.

„Cred că migrația a atins un volum critic pentru perspectiva de dezvoltare a Moldovei. Toți tinerii de mult au plecat. Dacă ești o persoană cât de cât deșteaptă poti să câștigi o bursă şi foarte puțină lume revine în Moldova.

Dar acum a început migrația clasei mijlocii, de business, care de fapt ar trebui să fie un fel de bază a creșterii economice”, spune Vlad Kulminski, Institutul pentru Inițiative Strategice.

Vladimir Dodon, inginer cadastral, din comuna Sadova, raionul Călăraşi, a lucrat în Spania vreme de 10 ani. S-a întors să aibă grijă de rudele mai în vârstă. Între timp a provocat o adevărată dezbatere în localizate adunând peste 800 de semnături pentru o declaraţie de Unire.

Vrea să rămână în Basarabia, îşi înfruntă colegii refractari Unirii cu România din Consiliul Local, dar fiul şi fiica, oameni cu studii finalizate, au rămas în Occident şi nu intenţionează să revină.

„Am făcut o regruprare familială. Soţia, directoare de şcoală aici în Sadova, am scos-o, copiii tot, şi am plecat.

Fiica s-a întors în Republică, a terminat Academia de Studii Economice Turismul, băiatul lucrează în Strasbourg. Fiica – la noi nu sunt recunoscute diplomele de Uniunea Europeană – şi ne-am chinuit trei ani de zile cu diplomele, am trimis documentele, cu traducerile, suntem în Alicante, şi i s-a dat voie să dea nişte examene – turismul Spaniei, engleza şi germană.

Acum le-a dat, a terminat, şi mai are nişte cursuri, nu ştiu ce, şi gata. (Va rămâne în Spania?) Cred că da, dar aici nu e trăit. Pentru trăit, pentru tineret, nu e.

Toţi au plecat. Erau 960 de copii, acum sunt 146-150 de copii din care jumătate sunt veniţi. Avem aici câteva întreprinderi de lăzi de lemn”, spune Vladimir Dodon, inginer cadastral.