Piloții nu au o viață foarte ușoară, dar pilotul despre care este vorba în această poveste, a arătat atât profesionalism, cât și o inimă de aur. Chad a impresionat oameni din toată lumea. Iată povestea lui.
„Uneori cele mai valoroase daruri sunt oferite involuntar. Am început să verific instrumentele de bord pentru a mă pregăti pentru ultimul zbor al zilei, o călătorie scurtă de la Atlanta la Macon. Era ora 19:30, în Ajunul Crăciunului, dar în loc să mănânc curcan la cina organizată de mama mea, eram preocupat să-i duc pe alţi oameni acasă pentru a-şi întâlni familiile.” „Dincolo de zumzetul pasagerilor care vorbeau, am auzit un zgomot în spatele meu. Am privit peste umăr şi în faţa uşii cabinei era un băiat de nouă ani, care privea cu teamă în interior. Când a observat că mă uit spre el, a vrut să se întoarcă şi să plece. I-am spus: ‘Aşteaptă, vino aici!’”
„Eram de vârsta lui când am văzut pentru prima oară panoul de instrumente al unui avion care era aprins ca un pom de Crăciun şi abia aşteptam să cresc şi să obţin licenţa de pilot. Dar acum, lucrând de atâţia ani într-o companie aeriană, mă întrebam dacă am făcut alegerea potrivită. Iată-mă aici, petrecându-mi primul Ajun de Crăciun departe de casă şi gândindu-mă la ce am realizat? Ce las în urma mea? Tot ce am făcut a fost să transport pasagerii dintr-un oraş în altul…”“Băiatul a intrat cu grijă în cabină. ‘- Numele meu este Chad’, i-am spus, întinzând mâna spre el. Cu un zâmbet timid, el a întins la rândul lui mâna. ‘- Eu sunt Sam.’ Apoi a privit spre scaunul gol de lângă mine. ‘- Acesta este pentru comandant?’
‘- Bineînţeles, acolo este locul comandantului Jim.’ – i-am răspuns şi am atins materialul uzat al scaunului, întrebându-l: ‘- Vrei să-l încerci?’ Sam privi în jos ruşinat: ‘- Nu ştiu… Adică… Bineînţeles, dacă nu este nicio problemă.’ Am coborât scaunul, pentru ca el să se poată urca. Căpitanului îi plăcea să le arate copiilor cabina avionului, dar ce-ar fi crezut despre unul care stătea chiar în locul lui? Ei bine, totuşi e Crăciunul, mi-am spus eu.” “Sam mi-a povestit că el şi familia lui veneau tocmai din Memphis. M-am uitat la ceas. Comandantul putea sosi la bord în orice clipă, dar Sam părea atât de entuziasmat, încât nu voiam să-i ştribesc bucuria. Am verificat aparatele din nou, spunându-i lui Sam ce face fiecare buton şi manşa.
În cele din urmă, comandantul Jim a sosit în cabină: ‘Salut, prietene!’ – i-a spus el cu un zâmbet larg pe chip. ‘Ştii, fiule’ – a continuat el – ‘Poţi să rămâi cu noi o vreme, dacă schimbi locul cu mine.’ Sam l-a lăsat pe comandant să stea pe scaun şi apoi am făcut prezentările. Am început să urmăm paşii necesari înaintea oricărui zbor. M-am gândit că poate comandantul va dori să-l roage pe Sam să iasă din cabină, dar băiatul încă privea peste umărul meu când agentul de rampă a întrebat prin staţie dacă suntem gata pentru secvenţa numărul patru de aprindere a primului motor. Am transmis întrebarea comandantului, care studia rapoartele meteo. ‘Încă analizez aici’, a spus el. ‘Ocupaţi-vă voi doi de chestia asta.’ ‘Ok, începem!’ – am răspuns eu aproape instinctiv, dar apoi m-am oprit şi l-am întrebat: ‘Aţi spus cumva voi doi?’”
