Radio Simplu

N-ai mai recunoaște-o, anii și-au spus cuvântul! Vezi cum arată la 68 de ani Fecioara Maria din “Iisus din Nazaret“

GALERIE FOTO (2)

Olivia Hussey a jucat în două dintre filmele iconice ale anilor de aur ai anilor 70, care și-au asigurat nemurirea în cinematografie, ambele sub bagheta regizorală a inegalabilului Franco Zeffirelli: “Romeo și Julieta”, 1968, și “Iisus din Nazaret”, 1977.

Superba actriță de origini argentine-britanice care a cucerit o lume întreagă prin jocul ei natural, pur, impecabil și frumusețea absolut angelică, a jucat, de-a lungul carierei sale, alături de cele mai mari lume ale industriei – precum Bette Davis, Vanessa Redgrave, James Mason, Peter Ustinov.

3 căsătorii, 3 copii – din feicare câte unul. Acum în vârstă de 68 de ani împliniți pe 17 aprilie, Olivia Hussey se află la a treia căsătorie, cu David Glen Eisley cu care este măritată din 1991 și cu care are o fiică, India Eisley, în vârstă de 25 de ani, și ea actriță. Olivia a mai fost căsătorită cu Akira Fuse, cântăreț japonez (1980–1989), cu care are un fiu, Maximillian Fuse, în vârstă de 36 de ani. Primul soț al actriței britanice a fost regretatul cântăreț Dean Paul Martin (1971–1978), cu care are un fiu, Alexander Gunther Martin, în vârstă de 46 de ani.

Deși nu a mai reușit să prindă un rol notabil de ani buni de zile, Olivia Hussey – cu siguranță cea mai frumoasă și ingenuă Julietă din toate timpurile (foto sus) – continuă să joace, cu perseverență și talent, și în ziua de astăzi, portofoliul ei fiind unul extrem de plin și variat.

Cu toate acestea, pentru că nu mai este în lumina reflectoarelor și rămânând în minte cu chipul ei de o frumusețe răpitoare din capodoperele lui Zeffirelli, “Romeo și Julieta” și “Iisus din Nazaret”, am fost șocați să vedem cum arată astăzi, la 68 de ani. Vedeta și-a făcut recent apariția la o conferință de presă memorabilă, alături de partenerul ei de film din “Romeo și Julieta”, spre deliciul fanilor.

Anii și-au pus amprenta asupra chipului ei pe care, așa cum reiese din cele mai recente fotografii ale sale, Olivia a ales să nu îl înfrumusețeze prin diferite proceduri și intervenții estetice, asemenea multor altor colege de breaslă.