Radio Simplu

Motivul pentru care fetele lipsite de dragostea maternă atrag partenerii narcisiști

Înainte criticam oamenii. Rămâneam în relații toxice, atrăgând doar bărbați care aveau nevoie să fie corectați.

Știu că sunt o mulțime de femei ca mine. Atragem bărbații cu defecte, pe cei infideli, indisponibili emoţional, cu tulburări psihice și emoționale, pe alcoolici, dependenți de droguri, psihopați sau narcisiști.

Suntem un magnet pentru cei care s-au rătăcit pe drum și dintr-un motiv anume trebuie să-i adunăm bucată cu bucată.

N-am încercat niciodată să-mi înțeleg motivele de ce sunt obligată să lipesc cioburi străine, să le strâng fără a ezita. Fiind empatică, nu mă gândeam la faptul că snt pe loc secundar, pentru că întotdeauna nevoile altor oameni erau mai presus de cele personale.

Motivul pentru care atrăgeam acești bărbați era credința oarbă că pot să-i salvez. Eram sigură că voi fi femeia care-i va schimba, care poate transforma un infidel în cel mai devotat prieten, care îl va scăpa de dependență, îl va ajuta să-și depășească problemele şi așa vom avea un viitor împreună.

La un moment dat mi-am dat seama că este o gândire distructivă și mi-am dorit să am pe cineva care să mă îndrume, dar am ajuns și la concluzia ccă tocmai lipsa dragostei materne a fost cea care m-a făcut să devin prea atentă la cei din jurul meu și să mă ignor complet pe mine.

Vestea tristă este că oricât de mult vom încerca, aceste persoane nu se vor schimba. Mai mult, de fiecare dată ne vom învinui pentru acest lucru. Găsim în noi defectele care au influențat acest final. Obosim, pentru că vâslele bărcii care au întâlnit în cale o piatră s-au rupt. Atunci de ce ne-am permis să punem această barcă pe apă?

Treaba e că anume acești oameni defectuoși ne învață să fim egoiști. Ei fac ca într-o bună zi să ne spunem: “Stop! Dar cum rămâne cu mine?” Atunci începem să ne respectăm şi să ne iubim.

Vine momentul în care înțelegem că fericirea bărbatului nu este responsabilitatea noastră. Merităm pe cineva care nu are nevoie de corectare continuă, merităm oameni independenți. Bărbați care nu te vor impune să-ţi strângi propriile bucăți zdrobite.

Pentru a atrage astfel de bărbați, nu te preocupa de suferințele altora. Concentrează-te pe ceea ce ești tu şi astfel vei atrage bărbatul pe care îl meriți. Pentru a scăpa de această dependență, fă acești patru paşi:

Recunoaște acest tip de bărbați

Recunoști deja comportamentul, manierele acestor oameni. Chiar de la primele semne, fugi de acest bărbat şi nu te întoarce niciodată.

Pune-ţi întrebarea corectă

Înainte de a întreba: “Cum pot să-l salvez?”, întreabă-te: “Cum să mă salvez?” Există o limită fină între altruism și comoditate pe care nu trebuie să o încalci.

Urmează-ţi intuiția

Intuiția e cel mai bun prieten, care-ți spune când ceva nu merge bine. Ține minte: n vei corecta nimic la bărbatul care și-a pus defectele în sânge.

Nu uita cine eşti

Învaţă-te să te iubeşti din nou. Când facem aceasta nu vom mai încerca să corectăm pe cineva, pentru că ştim că asta nu ne face bine.