Radio Simplu

Mesajele de disperare pe care fratele lui Florin Salam le-a trimis înainte să se stingă: „Ajută-mă. Eu de aici nu mai scap!”

Fratele lui Florin Salam a murit, din pricina infecției cu noul coronavirus. Anunțul șocant a fost făcut în seara de vineri.

Nelu se afla internat în spital de două luni de zile și din păcate nu a reușit să se refacă. Medicii l-au ținut sub atenta supraveghere câtă vreme s-a aflat și pe Terapie Intensivă.

Bărbatul a trimis și câteva mesaje de disperare, odată ce a ajuns să fie țintuit pe patul de spital. Nelu Stoian, fratele manelistului, se afla de ceva timp în spital, la Institutul Matei Balș, din Capitală, acolo unde primise diagnosticul grav din partea specialiștilor.

În tot acest timp bărbatul fusese vizitat de către soția lui. Femeii i-a fost permis să efectueze astfel de vizite la spital pentru a se ocupa de bărbat. Și cântărețul de manele i-a fost alături fratelui său, câtă vreme s-a luptat cu infecția cu coronavirus.

Florin Salam s-a interesat în mod constant de starea de sănătate a lui Nelu și s-a luptat și el pentru binele fratelui său. Din păcate, însă, bărbatul nu a mai putut fi salvat și din câte se pare suferea și de diabet.

Familia manelistului desemnase și un medic ce îi suna în fiecare zi și le oferea noi informații despre starea de sănătate a lui Nelu.

Sperau cu toții la o minune și își doreau să îl aducă acasă pentru viitoare îngrijiri pe fratele artistului.

„Familia lui Florin își dorește să-l ia acasă pe Nelu, dar medicii nu sunt de acord. În ultimele zile, parcă s-a mai ameliorat starea lui, dar rămâne tot gravă. Oricum, medicii au zis că sunt rezervați în ceea ce privește revenirea lui Nelu, așa că acum toată lumea speră într-o minune”, susțineau rudele sale, potrivit celor de la gândul.ro.

Fratele lui Florin Salam a murit și familia lui este devastată în aceste clipe. Anunțul morții a venit și după ce bărbatul începuse să le trimită rudelor sale mesaje de disperare din spital.

Nelu suferea de obezitate, diabet, având și probleme cardiace la infectarea cu COVID-19. Bărbatul susținea că este ignorat însă de către medici, dar și că i-a fost spus să meargă la ghicitoare pentru a se vindeca.

„Eu de aici nu mai scap, să știți”, „Nu fac nimic pentru mine”, „Faceți ceva să mă scoată de aici” sau „Ajută-mă”, au fost doar câteva dintre mesajele trimise de către Nelu.

Loading...