Radio Simplu

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Braşov a demisionat

Decizia care a şocat în plină pandemie de coronavirus! Managerul Spitalului de Boli Infecțioase Brașov a demisionat.

Ramona Ionescu și-a anunțat demisia în timpul unei ședințe desfășurată la Consiliul Județean Brașov.

Managerul nu a oferit metivele pentru care a luat această decizie. În acest moment la Brașov nu există niciun caz confirmat de coronavirus, însă zeci de persoane se află în carantină și izolare.

Autorităţile române au anunţat noi cazuri de coronavirus în România. Este vorba despre trei bărbaţi şi două femei. Patru dintre noile persoane infectate au avut contact cu un membru din familia pacientului care a fost internat în Spitalul Gerota. Numărul total al cazurilor a ajuns la 68.

„Referitor la bărbatul de 60 de ani diagnosticat cu COVID-19, facem precizarea că, pe numele lui a fost deschis un dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art 352 Cod Penal”, precizează miercuri Grupul de Comunicare Strategică.

Articolul invocat prevede că nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

Dacă fapta este săvârşită din culpă, pedeapsa este închisoarea de la o lună la 6 luni sau amenda.

Bărbatul infectat cu coronavirus de la Spitalul Dimitrie Gerota din Bucureşti are 60 de ani, este pensionar al MAI din 2015 și lucrează la ADP sector 4. În 5 martie, el a fost internat în spital, cu simptome diferite de cele uzuale la infectarea cu coronavirus, însă le-a dezvoltat la trei zile de la internare.