Există cu adevărat conceptul de arheologie interzisă sau pur și simplu este o altă invenție realizată de pasionații teoriilor conspiraționiste, pentru a sugera faptul că arheologii nu prezintă toate descoperirile realizate?
Există o întreagă teorie, plasată în sfera arheologiei interzise, care susține că sub Sfinxul din Egipt există o multitudine de camere secrete, în care sunt păstrate artefacte impresionante. De-a lungul timpului, arheologii au realizat o sumedenie de studii cu privire la Sfinx și chiar la întregul platou din Gizeh, în speranța de a descoperi aceste camere secrete.
Sfinxul din Egipt
Este unul dintre cele mai misterioase monumente de pe Terra. Arheologii au căutat indicii cu privire la originea sa, dar pentru că nu are nicio inscripție, nu se poate stabili cu exactitate data în care a fost construit și nici originea sa. Pornind de la acest aspect, există numeroase teorii cu privire la vechimea Sfinxului.
Există numeroși specialiști, care susțin că Sfinxul este mult mai bătrân decât piramidele. El a fost acolo când acestea au fost construite și este posibil să fie precum un paznic sau un protector al unor încăperi ascunse ochiului omului. Este posibil ca aceste încăperi să fie cele din subteran, unde se vehiculează că sunt ascunse secretele lumii?
Descoperiri incredibile
În 1987, oamenii de știință de la Universitatea Waseda (Tokyo), sub conducerea lui Sakuji Yoshimura, au efectuat un sondaj electromagnetic sonor al Piramidei Khufu și al Sfinxului. Descoperirea a fost una de renume mondial, pentru că specialiștii au declarat că sub Sfinx există o multitudine de cavități și tuneluri misterioase.
Dar unde conduc aceste cavități și tuneluri? Ce este în interiorul lor? Cine le-a construit? Și care a fost scopul lor exact? Răspunsurile la aceste întrebări rămân și în ziua de astăzi o enigmă.
În 1991, un alt studiu a fost realizat pe platoul Gizeh. S-au reconfirmat descoperirile realizate cu 4 ani mai devreme. Aceste camere misterioase există și ele sunt mai numeroase și mai mari decât s-a crezut anterior.
Thomas Dobecki și John Anthony West au explorat regiunea din jurul Sfinxului folosind refracție seismică, tomografie de refracție și reflecție seismică. Au descoperit cavități subterane în fața labei din stânga față și din laba stângă înapoi de-a lungul flancului de sud.
Mai mult de atât, se spune că există o serie de intrări chiar la marginea Sfinxului. Acestea sunt interzise și o teorie a conspirației susține că guvernul egiptean a interzis explorarea acestor tuneluri. De ce?
Un răspuns incredibil l-a oferit profetul american Edgar Cayce, care susținea în urmă cu aproape un secol că sub platoul Gizeh există numeroase camere secrete. Acestea vor fi descoperite la momentul potrivit și atunci omul va afla întreg adevărul cu privire la originea sa pe Terra.
Așadar, Cayce susținea că în camerele secrete de sub Sfinx se află întreaga istorie secretă a omenirii.