Radio Simplu

Laura Stoica și-a prevestit moartea! Ce s-a întâmplat înainte de cumplitul accident în care și-a pierdut viața?

Trăia cea mai frumoasă perioadă a vieții ei. Întâlnise dragostea adevărată și se pregătea să devină mamă, dar la doar 38 de ani, viața i-a fost curmată de un cumplit accident rutier. Cei care i-au fost aproape spun că Laura Stoica și-a prevestit moartea, o serie de coincidențe bizare susținând această ipoteză.

A fost una dintre cele mai bune voci din România, o emblemă a muzicii rock, o femeie cu o personalitate puternică și care făcea spectacol în momentul în care urca pe scenă. Piese ca “Un actor grăbit”, “Nici o stea” sau “Mai frumoasă” sunt fredonate și astăzi, la 13 ani de la dispariția îndrăgitei cântărețe.

Laura Stoica și-a prevestit moartea! Ce s-a întâmplat înainte de cumplitul accident în care și-a pierdut viața?
Deși era însărcinată și trăia o frumoasă poveste de dragoste alături de Cristian Mărgescu, cel care urma să îi devină soț, apropiații Laurei Stoica spun că artista nu se putea bucura la adevărata intensitate de lucrurile frumoase din viața ei, simțind că o tragedie este pe cale să se apropie, lucru care, ulterior, s-a adeverit.

Într-o seară de primăvară, mai exact pe 9 martie 2006, Laura Stoica, iubitul acesteia, Cristian Mărgescu, și copilul nenăscut au murit într-un accident rutier. Cei doi se întorceau de la un concert pe care artista l-a susținut la Urziceni.

Înainte de tragedie, Laura Stoica a avut mai multe premoniții, iar prietenii și familia acesteia aveau să le înțeleagă abia după moartea acesteia.

Primul moment în care Laura Stoica și-a prevestit moartea a fost la ziua unei prietene când a făcut o afirmație care i-a pus pe gânduri pe cei prezenți.

“Eram cu Laura la ziua prietenei noastre. Dintr-o dată, ne-a spus mie şi soţului meu: “Dacă mor, se vor îmbogăţi toţi impresarii mei.” Noi am replicat: “Laura, ce vorbe-s astea?!”. Laura ne-a spus că poate va da mâna cu Sfântul Petru şi soţul meu îi va căra sicriul. După o lună, chiar aşa s-a şi întâmplat, soţul meu îi căra sicriul”, a povestit o bună prietenă a Laurei Stoica, potrivit apropotv.ro.

Un alt moment care ridică mari semne de întrebare s-a petrecut chiar în ziua în care artista a murit și a fost povestit de mama acesteia.

“În ziua în care Laura a murit, ca niciodată, am început să citesc Biblia. Nu ştiu de ce… Am vorbit cu Laura la telefon şi m-a întrebat ce fac. I-am răspuns că citesc Biblia. Mi-a spus că e foarte interesant. Acum, îmi dau seama că a fost un semn. Că Dumnezeu m-a îndemnat să citesc din Biblie ca să pot trece peste cel mai greu moment din viaţa mea.”, a mărturisit mama artistei.

Înainte să moară, Laura Stoica a apucat să scrie și o ultimă scrisoare, fără să știe ce va urma, iar cuvintele ei par să prevestească tragedia: “N-am să mor săracă şi urâtă, bolnavă şi singură. Iar tu Cristina, tot aşa!”

Chiar și la ultimul concert susținut de artistă s-a întâmplat un lucru pe care mulți l-au catalogat drept un semn. Nico a fost prezentă și ea la concertul de la Urziceni, iar după dispariția Laurei Stoica, artista a povestit că CD-ul s-a blocat în timp ce aceasta se afla pe scenă la versul: “Viața merge înainte, cad și mă ridic…”

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Laura Stoica.

Foto: facebook