Încerc să-mi limpezesc gândurile și să-mi liniștesc sufletul scriindu-vă, pentru că încă sper că Sorin se va întoarce la mine, mă va lua în brațe și mă va implora să-l iert pentru că a fugit ca un laș din viața mea. și asta, chiar când eu credeam că în curând vom deveni soț și soție…
Am terminat facultatea acum doi ani și pentru că mi-a fost imposibil să găsesc ceva în domeniu, m-am angajat vânzătoare într-o librărie care avea și un anticariat micuț amenajat într-un colț. Pentru moment, câștigam un ban și eram mulțumită. în plus, cărțile mi-au fost dintotdeauna prietene, așa că, atunci când nu aveam clienți, citeam cât puteam de mult. Era amenajat și un loc unde iubitorii de lectură puteau răsfoi în liniște cartea care îi interesa și pe care voiau să o cumpere. Adi, fostul meu prieten, de fapt, bărbatul cu care ar fi trebuit să mă căsătoresc, chiar râdea de mine când m-am angajat și a venit pe acolo:
— Bănuiesc că ești tare feri-cită că ai nimerit printre cărțile astea… Iar eu, și mai fericit, că așa poate îți faci timp să citești aici și îmi rezervi mie mai mult timp acasă…
Relația noastră a mai mers foarte puțin din clipa aceea. El voia să ne retragem la Bârlad, de unde era de fel, sub pretextul că are casă mare acolo și ar fi putut să înceapă o afacere fără să închirieze spațiu, însă eu nu voiam în ruptul capului să părăsesc Iașiul. Certurile noastre, tot mai dese în ultima vreme, au condus, inevitabil, la ruptură…
Ne-am despărțit, iar eu nu am mai fost cu altcineva până într-o zi de vară a anului trecut, când în magazin a intrat un tânăr care nu era un obișnuit de-al casei (librăriile și anticariatele sunt bătute mai mult de aceleași persoane), de vreo 26-27 de ani. Nu știu de ce, dar nu-mi mai puteam dezlipi privirile de la el. Nu am îndrăznit să-l întreb ceva, dar nici el nu părea să aibă nevoie de mine. S-a plimbat printre rafturile de cărți, la un moment dat și-a ales una, după care s-a așezat la masă și a început să citească. După vreo oră, a pus cartea la loc și a plecat.
M-am bucurat când l-am văzut și a doua zi intrând în librărie. S-a învârtit iar între rafturi, a studiat vreo două cărți, după care s-a apropiat de mine și mi-a cerut sfatul:
— știți, mă duc la ziua unui prieten care are o bibliotecă impresionantă și m-am gândit că o carte bună l-ar bucura mult…
— Doriți o carte nouă sau de anticariat? l-am întrebat, îmbujorându-mă toată, căci ochii lui albaștri îmi pătrundeau sufletul. Am câteva ediții foarte frumoase, legate în piele, și destul de accesibile ca preț. Cam câți bani sunteți dispus să dați pe cadou?
— Pai… în jur de 50-60 de lei… I-am arătat câteva cărți care se potriveau ca preț, a ales una dintre ele, mi-a plătit, mi-a mulțumit și a plecat. Eram sigură că n-o să-l mai văd și îmi părea rău. Dar destinul a făcut să ne întâlnim din nou, și nu întâmplător.
Trecuse o săptămână de când cumpărase cartea aceea pentru prietenul lui. Afară ploua torențial și eu nu aveam niciun client. Când l-am zărit intrând pe ușa librăriei și m-a salutat zâmbind, m-am fâstâcit toată, ca o școlăriță.
