Radio Simplu

Irina Rimes și Adi Minune, duet neașteptat. Ce compliment a primit jurata PRO TV la final. Gest surprinzător

Irina Rimes a avut un duet total neașteptat cu Adrian Minune, fiind o apariție care i-a marcat profund pe cei care îi urmăresc activitatea cântăreței și în cadrul emisiunii de la PRO TV. Vedeta le-a oferit tuturor o mare surpriză, pentru că nimeni nu se aștepta să o vadă într-o asemenea ipostază, alături de cunoscutul interpret de manele și muzică lăutărească.

Momentele cât se poate de inedite au avut loc la un eveniment privat, din Galați, cu câteva zile în urmă. Antrenoarea de la Vocea României a putut fi auzită cum cântă alături de Adrian Minune, de către cei prezenți. Se pare că aceștia ar fi fost invitați separat la respectiva petrecere privată, dar au ajuns să facă împreună un spectacol de zile mari. În imaginile care au circulat în mediul online se poate vedea cum vedeta de la PRO TV și cântărețul de manele intepretează o melodie.

Martorii au povestit că jurata de la Vocea României a decis să rămână să îl asculte pe Adi Minune, mai ales când acesta interpreta piesa „De-ai fi tu salcie la mal”. S-ar părea că artista de 28 de ani din Republica Moldova ar fi fost profund impresionată de timbrul vocal foarte puternic al interpretului de manele. Mai mult, când a remarcat că Irina Rimes se află printre cei din public, nu a mai durat foarte mult până când Adi Minune, pe numele său real Adrian Simionescu, i-a oferit acesteia microfonul, potrivit celor de la viva.ro.

Ce gest au făcut invitații
Jurata emisiunii muzicale de pe PRO TV a primit și foarte multe complimente din partea invitaților de la acea petrecere, la care a făcut un duet cu Adrian Minune. În câteva minute, cei prezenți au început să facă anumite gesturi, prin care să își arate și mai mult aprecierea, iar Irina Rimes a fost foarte surprinsă. A fost vorba despre un obicei specific lăutarilor, de a primi bani din partea celor din public. Deși a refuzat o parte din respectivele bancnote, antrenoarea a fost încurajată să îi primească, de către interpretul de muzică de petrecere. În plus, a existat un moment în care Irina Rimes a primit atât de mulți bani, că nu îi mai putea ține în mână.