La doar 24 de ore după accidentul provocat de Margherita de la Clejani pe fondul substanțelor interzise pe care le-a consumat, iubitul său a fost protagonistul unor imagini bizare. Dis de dimineață, cei doi îndrăgostiți se plimbau liniștiți prin parc și se sărutau cu foc, fără să le pese că fiica celebrilor lăutari riscă să își petreacă următorii ani în spatele gratiilor.
Iubitul Margheritei de la Clejani, comportament bizar în plină zi. A fost surprins în timp ce vorbea singur
În imaginile surprinse de cei de la spynews.ro se poate observa cum la un moment dat, în timp ce savurau câte o sticlă de bere, bărbatul s-a ridicat și a mers câțiva metri mai încolo de Marga, așa cum este alintată tânăra interpretă de muzică lăutărească și a început o discuție ceva mai aprinsă, ridicând brațele, probabil pentru a-și accentua afirmațiile făcute. Nimic ieșit din comun până aici, numai că în direcția în care acesta vorbea nu se afla nimeni.
Mai apoi, pare puțin deranjat de prezența maimuței, binecunoscutul animal de companie al familiei, așa că o lovește, în semn de „răzbunare”, cu palma peste cap, în timp ce Margherita aruncă sticla la întâmplare, fără să-i pese că încalcă astfel o regulă de bună purtare. Gestul său este imitat apoi de partener, care se descotorosește astfel de un pahar cu cafea.
Ce a spus bărbatul după accidentul provocat de iubita sa
Cu mai puțin de 24 de ore în urmă, tânărul despre care se presupune că s-ar fi aflat în mașină alături de Margherita, oferea prima reacție cu privire la accidentul provocat de controversata cântăreață. Acesta a susținut varianta întregii familiei, negând vehement existența vreunui dosar penal, deși comunicatul transmis de oamenii legii îl contrazice.
„Am fost la prietenii noștri comuni să ne consultăm în legătură cu noua colecție. AM plecat de acolo, eu i-am zis să nu lăm mașina, am rugat-o frumos și ea a luat-o. Își făcea buzele în oglindă.
Citește pe același subiect:
Ce studii are, de fapt, CTP. Cum a ajuns să facă presă, deşi are o altă meserie la bază
Accident spectaculos pe Transalpina. Un Ferrari s-a făcut praf. Foto
„Air Roman Abramovici”. Patronul lui Chelsea deţine o flotă de avioane în valoare de 500.000.000 de lire. Foto
Ungaria îi cheamă în armată pe cei rămași șomeri din cauza COVID-19. Ce salariu se oferă
LOTERIA ONLINE TE FACE MILIARDAR. Cote de la 3,90 la 135.000 pentru câștiguri fabuloase la Keno Polonia!
Pur și simplu a făcut o curbă la dreapta și erau niște mașini parcate și le-a lovit. Poliția i-a cerut toate actele și au pus-o să facă un etilotest care a ieșit negativ. Am luat maimuța și m-am dus să am grijă de maimuță”, a declarat iubitul Margheritei de la Clejani. Dar să vedem ce spun autoritățile.
„Era incoerentă, nu se exprima corect, comporamentul nu era corespunzător. Existau suspiciuni. Au procedat imediat cu testarea cu aparatul DrugTest.
A fost condusă la sediul INML pentru recoltarea probelor de urină, după care a fost audiată, s-au efectuat fotografii ale autovehiculului, mașina a fost preluată pe o platformă.
Cercetările vor continua. S-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub substanțe psihoactive. Permisul este reținut pe toată durata cercetărilor”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere București.
