Radio Simplu

Guverul le întinde o mână de ajutor. Două mari instituții primesc bani să se salveze

Vești excelente pentru două mari instituții din România. Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi, prin ordonanţă de urgenţă, acordarea unui ajutor de salvare. Decizia a fost luată în domeniul economic, iar instituțiile vizate aveau nevoie urgentă de ajutor.

Instituțiile care vor primi ajutor de salvare de la Guvern sunt Complexul Energetic Oltenia şi compania TAROM.

„Tot în domeniul economic – ordonanţa de urgenţă privind ajutorul de salvare pentru Complexul Energetic Oltenia şi pentru compania TAROM. Aşa cum am informat şi cu alte ocazii, a fost aprobat un memorandum pentru instituirea acestui ajutor. S-a venit cu următorul act normativ necesar – ordonanţă de urgenţă pentru acordarea acestui ajutor de salvare pentru companiile respective”, a declarat, la finalul şedinţei Executivului, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Mai multe beneficii pentru bolnavi
Pe lângă acest OUG, Guvernul a mai adoptat un OUG privind accesul pacienţilor la servicii medicale indiferent de furnizori, publici sau privaţi, a anunţat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, potrivit agerpres.

„Un alt act normativ mult discutat în ultima perioadă în spaţiul public şi pentru care Guvernul astăzi a decis adoptarea prin OUG este cel privind accesul pacienţilor la furnizorii de servicii medicale indiferent de statutul acestor furnizori, publici sau privaţi. În primul rând, obiectivul acestui act normativ este salvarea vieţilor pacienţilor care în această perioadă sunt în situaţie critică şi trebuie să recurgă la proceduri medicale. Pentru a facilita accesul lor la cea mai apropiată unitate medicală, Guvernul a decis deschiderea sistemului de sănătate şi liberalizarea programului de sănătate, astfel încât pacienţii să aibă posibilitatea să acceseze serviciile medicale inclusiv pe cele prestate de furnizori privaţi în acelaşi regim cu furnizarea serviciilor medicale de către unităţile publice”, a declarat Ionel Dancă, marţi seară, la finalul şedinţei de guvern.

El a explicat că prin această OUG „se instituie acelaşi regim de decontare a serviciilor medicale pentru unităţile private şi unităţile publice” şi, totodată, „se elimină coplata, contribuţia personală prevăzută de Ordonanţa 27/2019, introdusă de guvernarea PSD anterioară şi se prorogă termenul pentru aceste contribuţii personale până în aprilie 2021”.

„Pacienţii vor beneficia de acelaşi regim, indiferent că aceste servicii medicale sunt furnizate de un operator public sau privat. Este un act normativ curajos al Guvernului (…). El a fost în dezbatere publică în ultima perioadă, au fost consultate asociaţiile profesionale, sectorul medical şi este un obiectiv asumat firesc de o guvernare liberală care doreşte să elimine discriminările între sectorul public şi privat, pentru a mări avantajul pacienţilor care pot accesa servicii medicale de calitate, cele mai apropiate, în funcţie de nevoie. Vorbim de două programe naţionale de sănătate, cele privind infarctul miocardic şi atacul cerebral”, a mai spus Dancă.