Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani din Caracal, bănuit că ar fi ucis și ars două tinere dispărute din județul Olt, a fost reținut sâmbătă dimineață pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, care au preluat ancheta. El este bănuit de comiterea infracțiunilor de trafic de minori și viol, urmând să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
Alexandra, în vârstă de 15 ani, a fost dată dispărută miercuri, iar, joi, fata a sunat la ora 11.00 de trei ori la Serviciul de Urgență 112, anunțând că este sechestrată.
Cu toate datele furnizate, Serviciul de Telecomunicații Speciale nu a reușit o locație exactă, ci o arie de căutare, polițiștii având nevoie de 19 ore pentru a intra în imobilul principalului suspect.
Ca urmare a intervenției defectuoase, chestorul Ioan Buda, șeful Poliției Române, a fost demis, iar premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a mai cerut demiterea prefectului și a șefului Inspectoratului Județean de Poliție Olt.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că va aștepta marți, în ședina CSAT, o evaluare pe cazul de la Caracal.
Anchetatorii încearcă acum să identifice o a doua victimă, care se pare că a dispărut în urmă cu mai bine de o lună și care era din județul Dolj. Mihaela Luiza, care are 18 ani, a plecat de acasă la Caracal în aprilie şi nu s-a mai întors.
Între oamenii care au venit, vineri, la poarta locuinței suspectului din Caracal, Gheorghe Dincă, se număra și mama acesteia, care a stat de vorbă cu reporterul Digi24 și a povestit ce s-a întâmplat.
Cazul tinerei de 18 ani care a dispărut în Caracal
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în data de 15 aprilie 2019, lucrătorii Postului de Poliţie Dioşti au fost sesizaţi de către o persoană de sex masculin din comuna Dioşti, satul Radomir, judeţul Dolj, cu privire la faptul că nepoata sa (Mihaela Luiza Melencu – n.r.), în vârstă de 18 ani, a plecat în mod voluntar de la domiciliu către municipiul Caracal şi nu a mai revenit.
Pe 18 aprilie, Secţia 4 Poliţie Rurală Coşoveni a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, iar pe 30 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus declinarea dosarului către DIICOT – ST Craiova, în vederea efectuării de cercetări cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, având în vedere că bunicul fetei a fost contactat telefonic, în datele de 15 aprilie şi 19 aprilie, de către persoane necunoscute, care i-au comunicat că fata nu mai doreşte să se întoarcă acasă, fiind pe teritoriul Elveţiei.
Ulterior, în data de 6 iunie, DIICOT Craiova a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la infracţiunea de trafic de persoane, raportat la împrejurările cauzei, la modul şi mijloacele de săvârşire, la datele personale ale victimei, la locul de unde fuseseră iniţiate apeluri telefonice către familia victimei, considerându-se că sunt indicii temeinice de recrutare a victimei prin răpire/constrângere în scopul exploatării sexuale.
DIICOT a solicitat acum ca dosarele privind dispariţia celor două fete să fie reunite.
Dar șirul grozăviilor nu se opreşte aici. Polițiștii cred că bărbatul în curtea căruia au găsit rămăşiţe umane ar fi şi în spatele dispariției unei a treia fete.
sursa: Digi 24