Femeia se urcase într-un autobuz din Sibiu. Când a coborât a înțeles într-un final ce i s-a întâmplat. Nimeni nu a bănuit nimic, dar camerele de supraveghere ale mijlocului de transport au surprins totul.
Mai precis, femeii i se furase din poșeta o sumă uriașă de bani. Cum s-a întâmplat?
În 6 septembrie, în jurul orei 10, în timp ce mergeau cu un autobuz de transport în comun, trei bărbați i-ar fi sustras unei femei suma de 14.075 de dolari.
Furtul s-a produs în felul următor: un bărbat în vârstă de 50 de ani, domiciliat în București, împreună cu un alt bărbat a cărei identitate a rămas până în acest moment al anchetei necunoscută, a ajutat la comiterea unui furt din poșetă. Practic, s-a postat între victimă şi ceilalţi călători, asigurându-se astfel că nu observă nimeni momentul în care individul în vârstă de 30 de ani, domiciliat în București, comite furtul.
„Prejudiciul a fost recuperat în totalitate însă, din păcate, partea vătămată s-a împăcat cu autorii infracțiunii comise în dauna sa și nu mai are pretenții de natură civilă sau penală de la aceștia”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu, potrivit Tribuna.
Tun de 14.000 de dolari, prin furtul din poșete în autobuzul Tursib. Hoția, filmată
Tun de 14.000 de dolari, prin furtul din poșete în autobuzul Tursib. Hoția, filmată
Publicată de Tribuna Sibiu pe Luni, 9 septembrie 2019