Radio Simplu

Femeia care a smuls un buchet de bujori de munte (tufei i-au trebuit 30 de ani să crească) va regreta gestul. Anunțul autorităților

Femeia care a fost fotografiată având în mână o tufă cu bujori de munte poate fi amendată în baza imaginii, a anunțat Iulian Stana, secretar de stat în Ministerul Mediului.

“Acest tip de incidente se întâmplă. Oamenii nu conștientizează sau nu îi interesează că rup o plantă protejată de lege. Persoana poate fi amendată în baza fotografiei. Am început demersurile de identificare. Dacă o identificăm, o și amendăm”, a declarat, la Digi24, Iulian Stana.

“Sunt amenzi între 3.000 și 5000 de lei. Încercăm să identificăm persoana respectivă. E vorba de un prejudiciu”.

Secretarul de stat a precizat că acest caz nu e unic: “Pe rețele de socializare ni s-a atras atenția că mulți turiști fac asta în vârful muntelui”. Iulian Stana a făcut un apel ca românii care observă persoane care fac astfel de fapte, să le sesizeze, ca ele să fie pedepsite. În România, bujorul de munte este o specie protejată, apariţia acestor flori este rară.