Radio Simplu

Este oficial! Cresc pensiile în 2020. Câți bani veți primi în plus

Noul ministru al Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat dezastrul în economie. PSD a făcut prăpăd în cei trei ani de guvernare. Deficitul bugetar și găurile din economie sunt imense, iar creșterile salariale și ale pensiilor pot duce România într-o criză profundă.

Noul ministru al Finanțelor, Florin Cîțu, a făcut anunțul așteptat de milioane de români. Acesta a vorbit despre ce a găsit în bugetul public, dar și despre problemele pe care PNL încearcă să le rezolve cât mai repede. Deficitul și problemele economice sunt imense, iar creșterile salariale și ale pensiilor au fost puse sub semnul întrebării.

Totuși, Cîțu îi liniștește pe pensionari. PNL respectă legea, iar bugetul pentru 2020 va fi stabilit în funcție de legile care acum sunt în vigoare. Vorbim despre creșterile prevăzute în noua lege a pensiilor care îi bucură pe toți pensionarii.

„Dacă e legislație în vigoare, va avea loc. Bugetul pe anul viitor va fi construit pe legislația în vigoare. Creșterea pensiilor va avea loc”, a spus Cîțu, care i-a contrazis pe cei de la PSD care anunțau austeritatea după ce guvernul liberal va veni la putere.

Din luna septembrie a anului viitor, noua lege a pensiilor prevede ca veniturile celor vârstnici să crească, încă o dată, cu 40%. Și premierul Ludovic Orban a spus că elaborarea bugetului pentru 2020 reprezintă cea mai mare provocare.

„Evident, avem nişte sarcini importante şi foarte presante; elaborarea bugetului de stat, finalizarea bugetului pe acest an. Sunt mai mult ca sigur că va trebui să mai emitem o rectificare bugetară, astfel încât să menţinem în limite rezonabile deficitul bugetar”, a mai spus liderul PNL.