Între Bianca Drăgușanu și Alex Bodi au existat numeroase dispute până acum, astfel că termenul de telenovelă e destul de potrivit pentru a descrie relația dintre ei. S-au iubit, s-au ciondănit, s-au împăcat, s-au răsfățat în vacanțe de lux, doar că, acum, lucrurile par să stea cam… pe marginea prăpastiei.
Gurile rele spun că Bianca și Alex sunt din nou pe cale să se despartă, iar, de această dată, totul ar fi definitiv. CANCAN.RO a mers direct la sursă și l-a întrebat pe Alex Bodi care este adevărul legat de căsnicia lui și a Biancăi Drăgușanu. Extrem de discret, afaceristul nu a vrut să dea prea multe detalii, dar un lucru ne-a atras atenția în „discursul” lui: faptul că a numit-o vedetă pe Bianca, iar atunci când a fost întrebat de un posibil divorț, Alex Bodi nu a vrut să spună nimic. Mai mult, a aruncat totul asupra blondinei, spunând că numai ea ar fi în măsură să dea astfel de detalii.
„Eu nu vreau să dau declarații, dacă vreți să vorbiți, vorbiți cu ea, că ea este vedetă. Nu vreau să vorbesc, să-i intru în show”, a spus Alex Bodi, referitor la un posibil divorț dintre el și Bianca Drăgușanu, lăsând loc de interpretări la îndemâna tuturor.
Bianca Drăgușanu, surprinsă tot mai des de una singură
Deși, acum ceva timp, își strigau iubirea peste tot și se afișau numai împreună, lucrurile par să fie din ce în ce mai seci între Bianca și Bodi. De curând, fotoreporterii site-ului nr. 1 din România au întâlnit-o pe focoasa blondină în timp ce ieșea dintr-un local de lux din centrul Capitalei, pe ploaie, îndreptându-se grăbită, cel mai probabil, spre casă. Îmbrăcată lejer, într-un compleu sport, albastru, cu gluga pe cap și extrem de deprimată din cauza vremii, Bianca Drăgușanu a ieșit… singură din localul cu pricina!
Este drept, cei doi au afaceri și lucruri de rezolvat pe cont propriu, așa că, din când în când, este necesar să li se mai separe drumurile, pentru ca fiecare să-și termine treburile. De această dată, aparițiile „solo” ale celor doi și zvonurile legate de o despărțire ireparabilă lasă impresia că lucrurile nu mai sunt atât de roz în viața lor, chiar dacă în fața lumii au pozat tot timpul în cuplul perfect.