Radio Simplu

Detalii incredibile din ancheta de la Caracal! De ce i-a lăsat Gheorghe Dincă telefonul Alexandrei

Alexandra Măceșanu a reușit să sune la 112 şi să ceară ajutorul de pe unul dintre telefoanele criminalului. Avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dincă vine cu detalii uluitoare despre modul în care tânăra a avut acces la telefon, dar şi cum a reacţionat bărbatul când şi-a dat seama că Alexandra a sunat după ajutor.

Alexandra Măceșanu, tânăra de 15 ani ucisă de Gheorghe Dincă, a reușit să sune la 112 şi să ceară ajutorul de pe unul dintre telefoanele criminalului. Acesta le-ar fi lăsat în casă, la îndemâna fetei, pentru că ştia că nu funcţionează. În plus, ar fi ucis-o pe Alexandra într-un moment de furie după ce a observat că fata a pus mâna pe unul din telefoane, a declarat luni la Antena 3 avocatul Bogdan Alexandru, primul avocat al lui Dincă.

„Gheorghe Dincă când a fost întrebat de anchetatori despre motivația pe care a avut-o când le-a luat viața acestor fete, a declarat că nu își poate explica lucrul acesta. A fost întrebat în ce moment a lovit-o pe Alexandra și a spus clar, fără nicio ezitare că într-un accces de furie că a văzut că a pus mâna pe un telefon, deși i-a spus înainte să nu pună mâna pe nimic.

Era conștient că a lăsat acel telefon acolo, însă știa că telefonul nu funcționa. Erau două sau trei telefoane pe care le avea acolo despre care el ştia că nu funcţionează”, a declarat avocatul.

Cele 3 telefoane vor fi percheziționate informatic în cursul zilei de marți. Inițial, s-ar fi dorit ca percheziția să aibă loc la București, dar anchetatorii o vor face la Caracal, în fața lui Dincă și a avocatului său.

Sursa:Capital.ro